FĂLTICENII – MIC LEXICON CULTURAL – TURISTIC, Carte – document

Fălticenii – mic lexicon cultural – turistic1 este creația profesorului Vasile Gh. Popa, cel a cărui existență se identifică totalmente cu viața culturală a orașului Fălticeni care l-a adoptat și cu viața Liceului „Nicu Gane” în care a slujit exemplar.
 

Fundația Culturală Antares din Galații obârșiilor sale, prin grija fiului autorului, medicul Vasile V. Popa, scoate în 2014 de sub tipar, la aproape patru decenii de la momentul scrierii, această lucrare –document, în deschiderea căreia autorul își motivează inițiativa astfel: Puține locuri din țară au atâta încărcătură de amintiri, de frumuseți naturale și de vis ca orașul Fălticeni și împrejurimile sale. Iată de ce ni s-a părut necesară întocmirea unui „mic lexicon cultural-turistic”. Va fi, după părerea noastră, folositor tuturor excursioniștilor, cărturarilor, dar, în primul rând, folositor fălticenenilor înșiși2. Personalitatea prodigioasă a autorului (cu formație teologică și filologică, folclorist pasionat și pedagog remarcabil – n.n.) se reflectă în această nouă apariție, oferind cititorului de azi modelul unui cărturar din veacul trecut, admirabil prin modestia, luciditatea și înaltul simț al datoriei față de cetate din care este plăsmuit. Din Prefața semnată de editor, aflăm că titlul cărții și ideea de a ordona alfabetic întreg conținutul lucrării datează din primăvara anului 1976, an în care existența profesorului era pe sfârșite: la data de 17 iulie 1976, Vasile Gh. Popa avea să se stingă și – presimțind aceasta – el învinge durerea prin acțiune, la modul martiric (boala și moartea prematură fiind consecința supliciului din timpul celor patru ani de închisoare comunistă ca deținut politic fără vină – n.n.), învingând moartea prin creație. Fără îndoială, materialul care alcătuiește conținutul acestui îndreptar cultural-turistic este rodul studiului și acumulărilor prin experiența directă a lui Vasile Gh. Popa. Evenimente culturale majore din fastul deceniu șapte al secolului al XX-lea, la care a fost martor sau pe care le-a organizat – centenarul Liceului „Nicu Gane”- în 1970 sau inaugurarea Galeriei Oamenilor de Seamă – în 1973, reorganizarea Muzeului din Fălticeni, când, în 1974, artistul plastic Ion Irimescu donează colecția sa orașului Fălticeni, înființând „Secția de artă plastică Ion Irimescu” – dar, mai ales, legătura cu elevii săi excepționali pe care i-a văzut realizându-se, precum și formația sa filologică și erudiția la care ajunsese, oferă autorului materialul faptic pe care îl înregistrează cu rigoare științifică, luciditate și obiectivitate, fără patetism și fără patimă, printr-o înțelegere superioară a istoriei, în genere, și a oamenilor, în speță. Ineditul cărții stă tocmai în viziunea apolinică asupra lumii și dionisiacă asupra naturii. Se simte vibrația întregii ființe a autorului din spatele privirii care înregistrează, cu amețitoare bucurie frumusețea locurilor, înveșnicindu-le prin cuvânt. Iată cum sintetizează inaugurarea Galeriei Oamenilor de Seamă: Clădirea în care este instalată (una dintre cele mai vechi și mai frumoase case din Fălticeni) a fost donată de scriitorii Horia și Vasile Lovinescu. Înăuntru faci cunoștință cu Ion Creangă, Mihail Sadoveanu, Ion Dragoslav, Ion Irimescu, Aurel Băeșu, Ștefan Șoldănescu, Nicolae Labiș, Vasile Svel, Nicolae Grigoraș, Anton Holban, Eugen Lovinescu, Nicu Gane, Costache Gane, Maria Cantacuzino, Nicolaie Istrati, N. Beldiceanu, N.N. Beldiceanu, Enache Gane, Artur Gorovei, Alexandru Vasiliu-Tătăruși, Nicolae Stoleru, Aurel George Stino, Mihai Lupescu, Grigore Vasiliu-Birlic, Matei Millo, Jules Cazaban, Virgil Tempeanu, Dimitrie Leonida, Alf Lombard etc. Galeria îți vorbește despre literatura fălticeneană, despre folclorul și folcloristica fălticeneană, despre plastica fălticeneană (începând de la Hârlescu și Șoldănescu și până la Ion Irimescu) despre publicistica și revuistica fălticeneană, despre mișcarea culturală și artistică a acestei minunate așezări despre care s-a spus adesea că este „locul unde nu s-a întâmplat nimic”, dar de fapt e locul unde s-a întâmplat și se întâmplă mereu tot felul de fapte vrednice de luare aminte. De pe terasa din spatele clădirii, se poate admira bătrâna livadă de meri a Lovineștilor în care cântă mierlele și cucii și mai ales privighetorile, ca și cu un veac în urmă. Iar dincolo de vârful merilor, strălucește Nada Florilor. Totul este odihnitor și armonios3. Am selectat acest pasaj consistent pentru a oferi proba conținutului de o remarcabilă diversitate, întrucât oameni, locuri, evenimente, instituții, prezentate de autor într-un stil elevat fără obstinație, restituie întreaga istorie a urbei Fălticeni cu împrejurimile sale, de la prima atestare într-un uric domnesc emis de Ștefan cel Mare, la 15 martie 1490, până în 1976. Astfel, galeria figurilor, locurilor și evenimentelor cuprinse în micul lexicon este memorabilă. Enciclopedismul autorului, dar și interferența domeniilor în care au activat personalitățile evocate explică opțiunea pentru lărgirea sferei unei abordări strict monografice, prin organizarea alfabetică a întregului material documentar, dublat de o valoroasă componentă fotografică și completat cu o riguroasă bibliografie. De la personalitățile din lumea literelor – întreaga dinastie a Lovineștilor, cu Eugen Lovinescu în prim-plan, urmat de Horia și Vasile Lovinescu, dar și de Anton Holban; dinastia Găneștilor, cu figura centrală a lui Nicu Gane; „uriașul” Mihail Sadoveanu, cel care recunoaște că aici, la Fălticeni, a sorbit apa vie a spiritului4; poetul tragic Nicolae Labiș, fost elev al profesorului V. Popa; Ion Creangă și mulți alții, strict legați de acest spațiu – la celebritățile scenei românești, începând cu Matei Millo, Jules Cazaban și culminând cu Grigore Vasiliu-Birlic. De la personalitățile din lumea artelor plastice – Aurel Băeșu, Dimitrie Hârlescu, Dimitrie Loghin, Ștefan Șoldănescu și culminând cu Ion Irimescu – la oamenii de știință care au atins celebritatea: geologul Nicolae Grigoraș, biologul Petru Jitaru, inginerul Dimitrie Leonida, realizatorul celui dintâi muzeu tehnic din țară și autorul primului proiect al unei hidrocentrale românești (cea de la Bicaz), dar și alții. De la personalitățile din mediul pedagogic – pornind de la întemeietorul școlii fălticenene Virgil Tempeanu și de la Vasile Grigorescu–catihetul (care i-a fost dascăl lui I. Creangă la Școala de catiheți), ajungând la George Stino, profesorul de limba franceză al lui Eugen Lovinescu, Mihail Sadoveanu și I. Dragoslav; de la V. Th. Lovinescu (tatăl lui E. Lovinescu), primul director al Liceului „Nicu Gane”, la Aurel G. Stino, profesor de limba franceză și el, colaborator al lingvistului francez Alf Lombard – de la faimosul folclorist Artur Gorovei cu revista „Șezătoarea”, la întâiul muzeograf Vasile Ciurea ori la muzicologul Ioan Chirescu etc. Figurile feminine la care se oprește autorul nu sunt mai puțin celebre: Maria Cantacuzino, fiica logofătului Nicolae Kanta (Cantacuzino) din Horodniceni este amfitrioana unui select salon artistic parizian de la jumătatea veacului al XIX-lea și rafinat om de spirit; devenind muza și soția pictorului francez Puvis de Chavannes, ajunge să o întruchipeze pe Alma Mater din amfiteatrul Sorbonei și pe Sainte Genevieve veillant sur la ville endormie din Panteonul Parisului; publicista Sofia Cocea este, la numai 22 de ani, prima reprezentantă a mișcării feministe de la noi, iar Anastasia Greceanu din Fălticeni nu este alta decât celebra Coana Chirița din comediile lui V. Alecsandri, căruia îi refuzase cererea de a-i fi ginere. Fiica lui Teodor Balș, fost caimacam al Moldovei, Anastasia ajunge isprăvniceasă, prin căsătoria cu moșierul Greceanu din satul Valea Glodului și celebră, grație primului mare dramaturg român. Din cuprinsul lexiconului nu lipsesc nici întemeietorii vieții artistice din zonă (precum Istrăteștii din Rotopănești cu prima școală de teatru și muzică, antiunioniști, dar luptători împotriva Eteriei grecești) sau militanții și militarii urbei (precum maiorul Nicolae Ioan, eroul de la 1877, ori Gheorghe Rojniță, luptătorul de pe baricadele Comunei din Paris). Mai mult, cititorul poate aprecia fiecare topos cu rezonanță culturală, fie din oraș (precum Crâșma lui Moș Precu, Crâșma lui Oișie, Nada Florilor, Grădina liniștii… lui M. Sadoveanu etc.), fie din împrejurimile până la care a iradiat acest spiritus locci specific Fălticenilor, cum îl numea Constantin Ciopraga (un alt celebru fost elev, apoi fost dascăl al Liceului „Nicu Gane” – n.n.). Astfel, Baia – capitală moldavă, Mălinii lui N. Labiș, Mănăstirile Probota și Râșca (ctitorii ale lui Petru Rareș), Slatina (necropola lui Alexandru Lăpușneanu) și Dolhești (ctitorie a hatmanului Anfilohie Șendrea, cumnatul lui Ștefan cel Mare) sunt doar câteva popasuri culturale ale autorului. În aceeași serie, un paradox, o probă a timpului necruțător ori efect al acțiunii omului o reprezintă pagina despre Dumbrava minunată, topos sadovenian miraculos, transformat în spațiu de agrement de autoritățile orașului, în anii ’70, și devenit schit după ’90. Admirabilă și demnă de urmat este înțelegerea cu care autorul privește lumea, fără ură și fără ranchiună, deși suportase pe nedrept persecuția regimului comunist. Consider că este aceasta o lecție subtilă pe care profesorul ne-o oferă de la înălțimea unei conștiințe superioare, capabile să depășească limita contingentului. Spiritul critic este prezent la nivelul discursului atunci când, cu vibrație înaltă, scrie despre Eugen Lovinescu – „cel mai mare critic literar fălticenean”, despre Nicolae Labiș – „cel mai mare poet fălticenean” ori despre „uriașul” Mihail Sadoveanu. Aprecierile autorului sunt judicioase și echilibrate, lipsite de patetism și formulate lucid, printr-o admirabilă tehnică a utilizării detaliului semnificativ. Chiar pentru cunoscători, pentru fălticenenii vechi, cartea aceasta oferă nebănuite bucurii spirituale și informații inedite care evidențiază intenția nobilă a autorului de a salva de la uitare locurile și oamenii cu faptele lor de seamă. În capitolul dedicat lui Eugen Lovinescu, Vasile Gh. Popa face referire la tableta „Umbra”, pe care criticul o scrisese în 1951, cu ocazia semicentenarului gimnaziului din Fălticeni și în care își mărturisea o trăire din copilărie: teama de a nu-i fi măsurată cu sfoara propria umbră, spre a-i fi îngropată de zidarii care ridicau, pe la 1902, actuala clădire a Liceului „Nicu Gane”(aluzie, bineînțeles, la mitul jertfei pentru creație – n.n.). În încheierea evocării, autorul lexiconului apreciază că umbra criticului și romancierului Lovinescu este amestecată peste tot, cu chipul și cu trecutul acestui oraș5. Parafrazându-l, putem afirma și noi, la aproape patru decenii de la trecerea cărturarului Vasile Gh. Popa în lumea umbrelor că – prin grija fiului său, medicul Vasile V. Popa, care a editat cartea de față, printr-un act recuperator, gest demn de toată gratitudinea –, nu umbra, ci lumina profesorului model se află, la vedere, peste oamenii și locurile cuprinse în această carte-document6. ELEONORA BULBOACĂ 1 Vasile Gh. Popa, Fălticenii – mic lexicon cultural – turistic, Fundația Culturală ”Antares”, Galați, 2014 2 Vasile Gh. Popa, op cit., p. 8 3 op. cit., p. 58-59 4 idem, p. 156 5 ibidem, p.106 6 Prezentarea de mai sus a cărții lui Vasile Gh. Popa Fălticenii – mic lexicon cultural – turistic, Fundația Culturală ”Antares”, Galați, 2014, a fost rostită în cadrul evenimentului cultural „Sub semnul Lovineștilor”, din 13 iulie 2014, eveniment desfășurat în Sala „Aurel Băeșu” a Muzeului de Artă „Ion Irimescu” din Fălticeni

Print Friendly, PDF & Email
Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: