Dilema demisiei

Mărturisesc de la început că nu am stat să contabilizez câte abordări din mass-media consideră că e necesară demisia președintelui în urma scandalului în care sunt implicați fratele său și Sandu Anghel sau câte îi cer să nu demisioneze din motive despre care va fi vorba mai jos.

 

În opinia mea, însă, Traian Băsescu se află în fața unei dileme, ambele variante fiind la fel de păguboase și pentru propria carieră politică, și pentru calitatea actului de guvernare. Păguboase deoarece ar fi fost de dorit să nu existe astfel de dileme. Cât despre implicațiile externe ale arestării lui Mircea Băsescu, deja lucrurile încep să fie previzibile: în cel mai bun caz, liderii occidentali și mediile lor austere se vor poziționa fie de o parte, fie de alta. Între demisie și compromitere După Victor Ponta, Crin Antonescu, Klaus Iohannis…, alături de câteva ziare și televiziuni, politically correct ar fi ca președintele să demisioneze: transcripturile convorbirilor dintre fratele președintelui și Bercea Mondialu oferă destule date compromițătoare pentru primul om în stat ca acesta să nu-și mai poată continua normal activitatea la Cotroceni. Dar, în afara culpei morale, puțini sunt cei dispuși să meargă mai departe, făcând uz de antecedente: flota, casa din Mihăileanu, moșia Nana… Însuși Traian Băsescu afirmă că nu a luat bani de la Sandu Anghel, nici că a avut cunoștință de implicațiile penale ale relațiilor propriului frate. Îi găsește totuși o circumstanță atenuantă: anturajul. S-ar putea să fie prea puțin. De aici și concluzia Noricăi Neculai: „Se pare, totuși, că poporul român a avut dreptate când a procedat la suspendarea președintelui”. Cine câștigă și cine pierde Odată cu invocarea demisiei, au devenit vocali și susținătorii președintelui: România are nevoie în continuare de Traian Băsescu, Justiția rămâne fără apărătorul ei principal, singurul avantajat fiind Victor Ponta, care se va vedea astfel fără nicio opreliște pe jilțul de la Cotroceni. Firește, ca de obicei în astfel de împrejurări, se plusează de o parte și de alta: prestigiul țării se face praf dacă nu demisionează sau va fi vai de capul României dacă demisionează. De aceea sunt convins că termenul „dilemă” e cel mai potrivit situației. Cântărind atent punctele plus și punctele minus ale demisiei, încerc să discern avantajele și dezavantajele, fără balastul politizării: nu există niciun calcul serios asupra avantajelor, văzute de dl Ion Cristoiu, pentru PSD și Victor Ponta. De nu va fi fiind vorba de intoxicare, nici Puterea, nici Opoziția nu sunt pregătite pentru un astfel de scenariu. Asta era misiunea lui Tăriceanu? Mutatis-mutandis, nici Ponta, nici Iohannis nu realizează un cap de pod în bătălia electorală: pregătirile pentru lansarea candidaturilor încă sunt în toi, iar reconfigurarea bazinelor electorale e în curs. Deocamdată nu s-a încheiat siajul destrămării USL. Nu cred că unda de șoc va lovi doar într-o parte. Alternativa demisiei le surâde social-democraților, dar din alt motiv: reprezentantul lor, Călin Popescu-Tăriceanu, fidelizat recent cu funcția de președinte al Senatului, le va fi un aliat important ca președinte interimar, înlăturând coabitarea actuală și ostilitatea unui președinte jucător. Cu o majoritate destul de consistentă, cu un președinte loial alături, prim-ministrul și PSD au toate frâiele statului în mână, ceea ce nu e de bun augur pentru starea democrației românești. Justiție și imunitate În schimb, sunt convins că nu va exista cutremur în Justiție: nu mă iluzionez cu mulțimea „peștilor mari” condamnați definitiv de instanțe, nici cu declarațiile publice ale primilor politicieni. Știu însă sigur că niciodată nu vor mai fi replici ca: „mă tem că eu v-am făcut chestor… Nu știu dacă-i bine, domnu’ chestor”, după care Justiția să-i și deschidă dosar. În plus, cred că soluția de numire a magistraților de către forurile lor competente, acceptată inițial de către CE, va redeveni funcțională după încheierea actualului mandat prezidențial. Pe deasupra, după recentele vizite ale vicepreședintelui SUA, Joe Biden, și ale emisarilor lui Barack Obama, s-a creat o masă critică în favoarea renunțării, de dorit, generalizate, la orice tip de imunitate. Ceea ce va da mână liberă Justiției, ca pretutindeni în țările civilizate.