La 100 de ani de viață

Emoție, curiozitate și admirație au fost trăirile sufletești când am avut unica ocazie să cunosc și să stau de vorbă cu o persoană care a împlinit 100 de ani de viață. Elena Tudoraș s-a născut în comuna Comănești pe 6 iunie 1914. Și-a trăit copilăria în aburii Primului Război Mondial, iar tinerețea în cel de-al Doilea Război Mondial, în care și-a pierdut soțul.

 

Aproape măruntă, dar nu mică, cu o față senină și zâmbet deschis, comunicativă și cu umor, te simți în fața ei mult mai în vârstă și mai obosit decât ea. A absolvit școala elementară din sat și o spune cu mândrie, după care, ca o gospodină la țară, a crescut animale și păsări, s-a recăsătorit tot cu un combatant, fiind acum urmașă de veteran de război. Cu o fată din prima căsătorie (Floarea) și cu un băiat (Victor) și o fată (Doina) din cea de-a doua căsătorie, se bucură acum și de dragostea celor 3 nepoți și 3 strănepoți, chiar dacă toți sunt departe de domiciliul ei de acum, din orașul Gura Humorului. Aici s-a stabilit după prea timpuria plecare a primei fete și a ginerelui său la cele veșnice. Dornică să aflu câte ceva din rețetele longevității sale, am tot dialogat și am aflat lucruri simple, sincere și ușor de reținut și apreciat. „Am iubit lumea” a fost un prim răspuns pe un ton de căldură și foarte convingător. Așadar, i-a plăcut comunicarea, colaborarea, care presupun și empatia, trăsături, care ne pot ține departe de egoism, singurătate – ,,trista cetate”! „N-am avut timp să stau să mă întunice gândurile”. Așadar, activă mereu! ,,Când n-am fost afară, am fost în casă: am tors, am țesut, am cusut și pentru mine și pentru alții”. Un adevărat talent la lucru de mână, i-a dat posibilitatea să facă daruri la toți cei dragi. Cămăși, prosoape, carpete, covoare, perdele, fețe de masă sunt ținute la loc de cinste în casele celor de departe. ,,Nu iau pastile! Mănânc puțin și des, nu țin la carne, postesc și fără să fie zi de post. M-am ferit de certuri sau de procese, am lăsat pe-a omului și n-am dușmani. Când am, dau de pomană pentru toți cei pe care-i mai țin minte.” E de la sine înțeles că și-a făcut singură bucurii și zilele mai ușoare. Cu câteva săptămâni în urmă, în luna mai, s-a operat, la o clinică din Cluj, de cataractă. Fiica ei, Doina, ne spunea râzând, cum la recentul control făcut după operație, pacienta, apelând la umor, se face a o întreba: ,,Doina, oare domnul doctor mi-a văzut cerceii din America, trimiși de nepot”? Medicul oftalmolog Tomi, căruia familia îi poartă o nemăsurată recunoștință, i-a răspuns, gustând umorul: ,,I-am văzut, bunică, și înainte și după operație, și i-am admirat”. Stând de vorbă pe un leagăn nou și încăpător, adus în dar la această aniversare de către familie, bunica centenară, căreia nu-i dai mai mult de 60 de ani, mi-a mai mărturisit: „Cred în Dumnezeu și de aceea nu mă tem de nimic! Dar visele, de multe ori, m-au prevenit de cele ce urma să mi se întâmple.” Lucidă și senină, are aprecieri cu opinii realiste referitoare la drumul de viață parcurs. Despre prezent, pe un ton ceva mai scăzut, dezaprobă plecările românilor din țară întărind cu versurile populare: ,,Bun rămas, căsuță dragă,/ Ulicioară, bun rămas!/ Dumnezeu vă aibă-n știre,/ Tată, mamă, eu vă las…/ Rătăcind pe căi străine…/ …Dar: Tot la tine, casă mică,/ Mă va-ntoarce dorul iar !” Cu acordul cititorilor, bunică, primește urarea noastră de sănătate, de iubire dumnezeiască și numai cer senin în multe veri alături de cei dragi. (VIORICA LAVRIC)