Coca Maria Udișteanu
Și stăpâna casei, Coca Maria Udișteanu, cu o ținută care nu-i trădează anii, cu un interes viu pentru viața municipiului, aparține într-un fel discret, dar profund, acelei vremi. O situează în peisajul ei permanenta aspirație spre ceva mai bun și mai frumos care să o împlinească, respectul pentru artă și literatură, un neastâmpăr interior revărsat în grădină, în cuhnie, în lucrul de mână, în scrierile pentru copii. Aspirație și neastâmpăr care s-au îngemănat permanent cu devotamentul în profesie, munca sa ca asistentă principală în pediatrie, la conducerea creșei, fiind recunoscută și de decorații, și de prețuirea fălticenenilor de toate vârstele. Dar să n-o uităm pe mamă și bunică, fiul, Cornel Păduraru, și mai apoi nepoții, Șerban și Mircea Victor, care, în ciuda timpului reclamat de spital și creșă în cei 38 de ani de serviciu, au avut mereu sentimentul prezenței, al prezenței ei benefice, în viața lor. Florile sunt peste tot, în grădină și în casă, și chiar urcă pe pereți în migăloase goblenuri care reproduc creații plastice cunoscute, arta aceasta fiind de altminteri supranumită a picturii cu acul. Ba mai mult, se revarsă înmiresmat și în bucătărie, Coca Maria Udișteanu fiind, la fel ca doamnele de altădată, neîntrecută și aici, noi toate, Rozalia Motrici, președinta Asociației Culturale „Mircea Motrici” Suceava, Maria Olar, președinta Fundației Culturale „Leca Morariu” Suceava, dr. Alis Niculică și cu mine, fiind dispuse să dăm în scris că n-am mâncat în viața noastră o prăjitură de post mai bună decât aceea cu petale de trandafiri cu care ne-a răsfățat stăpâna casei. Și este gata să ni se alăture și soțul, Mircea Udișteanu, Mircea cel Mare, spre deosebire de nepoțel, deși nici acesta, stomatolog deja, nu mai este mic. Numele lui și al lui Șerban îi încălzesc vizibil privirea, iar povestea cărților sale cu el, cu Șerban începe, pe vremea când la grădiniță nu a vrut să învețe pentru serbare poezia care îi fusese repartizată. Și cum nu degeaba se spune că bunicii dețin recordul dragostei materne, Coca Maria Udișteanu i-a încropit în grabă una, care să-i fie pe plac, rugându-l însă să ceară și aprobarea doamnei educatoare. Aprobare care a și fixat-o în programul manifestărilor de gen, astfel că după doi ani a recitat-o și Mircea, cu precizarea plină de mândrie copilărească: „Poezie scrisă de Mama Coca”. Cu această poezie a început șirul lung al celor adunate în cărți. Și cu încurajările și aprecierile prietenilor și îndeosebi ale fostului său profesor, fostul director al Liceului de Fete Fălticeni, scriitorul Geo Nechita. Coca Maria Udișteanu este convinsă că poeziile sale au căutare în rândul celor mici pentru că sunt istorioare în versuri care le fixează atenția, le trezesc interesul și se memorează ușor. Cuvântul ,,istorisire” ne aduce peste arcul aparițiilor editoriale pentru copii la manuscrisul de care se ocupă acum, al viitoarei sale cărți, una de memorii, care încep de pe strada Buciumeni, a copilăriei, și care din 1958, când i-a trecut pragul, se raportează la viața ei dusă aici, în casa cumpărată de mama de la fiica doctorului Mincu. Aici, unde și-a crescut fiul, nepoții, unde și-a petrecut anii mulți de văduvie, dar și cei atât de frumoși, după recăsătorie, cu Mircea Udișteanu. E un nume cu răsunet, da, soțul este ca și Mircea Motrici, entuziastul său editor, din neamul arhimandritului Dionisie Udișteanu, al cărui portret, aflat la loc de cinste la intrare, ne este adus să-l vedem îndeaproape. Dar Coca Maria Udișteanu nu spune nimic, eu însă îmi notez în carnet să nu uit să o reamintesc în aceste rânduri, despre condiția sa de laureată la ediția de anul trecut a festivalului literar de la Udești. Nu spune, dar există bucurii delicate care ne aduc adieri primăvăratice, înfrumusețându-ne viața, ca acest covor de narcise și ciuboțica cucului, ca aceste pâlcuri de bujori de toate culorile din fața casei. Casă între flori, casă cu flori, casă din Fălticeni în care Coca Maria Udișteanu își amintește și povestește.
Comentarii