Pădurea e ca o școală ce vă așteaptă cu ramurile deschise pentru o îmbrățișare prietenoasă și binefăcătoare. Ați văzut vreodată cum arată o pădure tăiată de curând? Parcă mai miroase a lemn verde, dar frunzele ce încă n-au apucat să se usuce devin tot mai mici, cele uscate suspină foșnitor. E liniște, căci păsărelele s-au dus care încotro, alungate din cuiburile lor. O liniște sinistră se așterne când o parte din plămânul verde al planetei a dispărut. Viață. În lipsa pădurii, locul va fi mereu măturat de șuvoaiele ploilor, iar viscolul și zăpada vor bântui nestingherite în lung și-n lat. Ca să apară o nouă pădure în locul celei tăiate, e nevoie de mulți de ani de muncă, de priceperea silvicultorilor pentru ca pe suprafața rămasă pustiită să se planteze arbori tineri, puieți. Puieții sunt „copiii arborilor”. Ei își petrec primii ani de viață în pepiniere, un fel de „grădinițe ale pădurii”. Semințele de arbori sunt semănate în solare, un fel de ,,maternitate a arborilor”, în pământul special pregătit. După 3 ani petrecuți în solar, „puii de arbori” sunt plantați în pepiniere unde sunt îngrijiți și ajutați să crească drepți, puternici și sănătoși, încă 3 ani, timp necesar și pentru a se obișnui cu viața în mijlocul naturii, cu tainele și vitregiile ei. De aici ei sunt luați și plantați în pădure, acolo unde copacii se simt cel mai bine, dar și în parcuri, în curtea școlii, a grădiniței sau a casei, pe marginea șoselelor. După ce a fost ales terenul pentru împădurire, a fost curățat de ramuri și resturi de lemn, trebuie săpate gropile: lungimea, lățimea și adâncimea vor avea cam 40- 50 cm, în funcție de mărimea și specia puietului plantat. Înainte de a-i planta, puieții trebuie ținuți într-un șanț sau groapă cu noroi, pentru a se umezi. Pentru fiecare puiet, este nevoie de doi copii. Primul îl ține drept, pentru ca arborele să nu crească aplecat, celălalt ia pământul cu lopățica și-l presară la rădăcina puietului. Se bătătorește apoi pământul cu piciorul. După ce ați umplut groapa și ați făcut „un guler” mai înalt în jurul tulpinii, puieții trebuie udați. De lucrul acesta, în pădure, se ocupă mama Natură. Până ce puieții plantați de voi vor deveni pădure, trebuie să mai așteptați. Nu mult, cam 30-40 de ani, iar în acest timp silvicultorii vor efectua multe alte lucrări silvice pentru a ajuta pădurea să crească sănătoasă și frumoasă. Vedeți ce ușor e de distrus și cât de greu e să refaci pădurea? Dacă ați învățat din toate acestea câte ceva, nu țineți secret, povestiți și altora! Prezenți la lecțiile ținute la ,,Școala pădurii”, mari iubitori de natură și harnici precum albinele, 100 de preșcolari de la G.P.P. ,,Prichindel” Suceava și 20 de școlari de la Școala Nr. 6, însoțiți de cadre didactice și părinți, sub îndrumarea atentă și prietenoasă a silvicultorilor, au participat cu mare entuziasm la lucrările de împădurire desfășurate, în luna aprilie 2014, în Cantonul Silvic Dumbrava, din cadrul Ocolului Silvic Adâncata – Suceava. Activitatea a fost cuprinsă în graficul de activități desfășurate în cadrul programului național ,,Să știi mai multe, să fii mai bun!”. Cu lecția despre plantarea corectă a puieților bine învățată, copiii au așezat la rădăcina stejarilor plantați, odată cu pământul reavăn și hrănitor, picături din sufletul, speranța, entuziasmul, hărnicia și voioșia lor. Și cu asemenea „hrană”, cum să nu crească falnici, puieții plantați?! (Prof. SANDA ACHIHĂIE, G.P.P. ,,Prichindel” Suceava)
Pădurea vrea să fie prietena noastră. Să nu-i trădăm încrederea!
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii