Oameni și cărți

Agonia unui imperiu

Anul 2014 aduce, odată cu primăvara, continuarea și agravarea agoniei fostului Imperiu Roșu. „Războiul rece”, care părea să se stingă, s-a reaprins și îmbracă diverse forme – de la declarații pașnice ale Federației Ruse și ale Occidentului, la concentrări de trupe și confruntări violente între partizanii aderării la Uniunea Europeană și rusofonii de pe cuprinsul Ucrainei, care se declară pentru separarea lor de noul stat creat în 1991 și rămânerea în componența Federației Ruse.
 

Omul de rând, ca și cel ce cunoaște puțină istorie, se întreabă nedumerit: a cui este de fapt Crimeea? Aceasta e o primă întrebare esențială. Fiindcă, în conformitate cu înțelegerile Bush – Gorbaciov la Malta, s-a zis că lumea vrea păstrarea inviolabilității și stabilității frontierelor existente și a acordurilor finale de la Helsinki, precum și ale prevederilor Cartei de la Paris. Rusia face primul pas și nu voiește în ruptul capului să renunțe la ieșirea la Marea Neagră (după cele opt războaie ruso-turce făcute de întreg fostul imperiu țarist pentru a căpăta Crimeea, principala punte la această mare). Dar de fapt a cui este de drept Crimeea? Ucrainei i-a fost dată abuziv și pe simple criterii sentimentale de Hrușciov, care era și el ucrainean. Crimeea își are și ea istoria ei. În vremea tracilor, Crimeea era locuită de abhazi, pe care grecii îi numeau „tauri”, de unde provine și numele de Taurida sau Chersonul Tauric. În secolul VI î.H. aici au apărut primele colonii grecești (Livadia e nume grecesc și s-a păstrat până azi); în anul 480 î.H. s-a format micul regat al Bosforului; acesta a fost cucerit succesiv de Mitridate, de alani și apoi de goți. Peste goți se așază hunii, care stăpânesc zona până în secolul IV e.n. Împăratul Iustinian i-a expulzat pe huni spre Panonia, în veacul al VI-lea. În anul 679 kazarii (sau khazarii) supun complet Crimeea. Peste khazari vin pecenegii și polovții. În 1237 se așază aici tătarii. În anul 1261 devin stăpâni pe unele porturi genovezii, întemeind Kéfa. În 1475 Mahomed al II-lea cucerește Crimeea. Populația de aici aderă la musulmanism. În 1783, Ecaterina a II-a a Rusiei cere autonomia Crimeei și în 1791 rușii ocupă întreaga zonă. Stalin dezlănțuie o furibundă acțiune sistematică de deportare și exterminare a tătarilor. Crimeea de după al Doilea Război Mondial continuă să fie colonizată de rusofoni – care nu sunt autohtoni, ci vin aici ca șefi ai armatelor staționate în zonă, conducători ai administrației, întreprinderilor și instituțiilor, polițiști. Nimeni nu știe azi care este structura acestui mozaic multinațional. Ucraina este doar moștenitoarea și profitoarea celor mai bogate și întinse cotropiri ale fostului imperiu țarist și sovietic. Când s-a format ea ca stat, unul dintre contemporani, scriitorul Alexandr Soljenițân – care ca scriitor era un mare protestatar împotriva regimului sovietic, dar ca om este un pătimaș naționalist rus, fiind martor la formarea Ucrainei ca stat separat și independent de Federația Rusă – scria: „când Hmelnițki atașa Ucraina la Rusia, teritoriul acesteia alcătuia doar a cincea parte din cel de astăzi. Deie Domnul ca Ucraina să aibă tot felul de succese pe calea dezvoltării independente. Cea mai mare greșeală a ei este această extindere excesivă asupra unor teritorii care nu i-au aparținut nicicând înainte de Lenin – două regiuni pe Don, întreaga fâșie sudică a Novorosiei (Melitopol – Herson – Odesa) și Crimeea. Acceptarea darului făcut de Hrușciov este cel puțin o dovadă de rea-credință, iar anexarea Sevastopolului, în pofida – nu zic a jertfelor omenești – dar și împotriva documentelor juridice sovietice este un rapt de stat (subl. A.S.). Eroarea strategică în alegerea obiectivelor statului va constitui întotdeauna o piedică în calea unei evoluții sănătoase a Ucrainei, această eroare psihologică va avea în mod sigur consecințe nefaste, în unirea neorganică a regiunilor apusene cu cele răsăritene, în dubla (acum și tripla) prezență a ramurilor religioase, în forța de rezistență a limbii ruse, pe care caută cu îndârjire s-o combată și pe care până acum 63% din populație o consideră a fi limba ei maternă. Câte eforturi inutile, zadarnice trebuie depuse pentru a depăși aceste breșe. Cum spune proverbul: „Ce-ai apucat cu japca îți va ieși pe nas” (Alexandr Soljenițân, „Rusia sub avalanșă”, editura Humanitas, 2000, p. 87-88). Dar s-ar putea ca și alți vecini ai Ucrainei să aibă de făcut astfel de reflecții, ca și Soljenițân? Cu cine dintre statele vecine, de la care ucrainenii au luat teritorii compacte locuite de alte grupuri etnice (polonezi, maghiari, români, slovaci etc.) au stat de vorbă creatorii noului stat independent, în 1991? Când a fost, de pildă, vorba de „dreptul” lor asupra Insulei Șerpilor, au declarat că „dacă delegația română dorește să pună în discuție ilegitimitatea trecerii acestei insule la URSS, ei părăsesc orice dialog”. Toate aceste aspecte și multe altele sunt uitate se pare și de țările occidentale, care i-au ajutat pe ruși să câștige cel de-al Doilea Război Mondial, dar care au pierdut în totalitate pacea, fiindcă problema de-a i se da URSS-ului mai multe câștiguri decât a fost dispus să-i dea Hitler lui Stalin (sudul Insulelor Sahalin, prezente în componența imperiului sovietic, al atâtor teritorii locuite de populații în majoritate de alte etnii), dreptul de-a ocupa și exploata aproape jumătate din Europă, de a căpăta la ONU drept de veto și multe altele denotă și o slăbiciune condamnabilă din partea țărilor occidentale, care au participat doar formal la conferința de pace și au tolerat tot ce a elaborat acest monstru tiranic fără pereche, Stalin. Dacă și în cazul altor gesturi de forță ale Federației Ruse țările occidentale și SUA vor manifesta aceeași toleranță ca și la încheierea păcii de după al Doilea Război Mondial – uitând proverbul rus: „dacă-i dai nas lui Ivan, se urcă pe divan” –, atunci lumea va fi încă o dată dezamăgită și de Uniunea Europeană, și de NATO.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: