La Liceul Tehnologic Moldovița

„Sărbătoarea Paștelui. Tradiție și culoare”

 

La sediul Liceului Tehnologic „Vasile Cocea” din Moldovița se desfășoară, în perioada 8-11 aprilie a.c., ateliere de lucru în cadrul cărora tehnicile de încondeiere a ouălor vor fi transmise de elevii din Moldovița, care au moștenit de la părinții lor acest meșteșug străvechi, copiilor de la Școala Gimnazială „Constantin Erbiceanu”, comuna Erbiceni, județul Iași. Manifestările au loc în săptămâna „Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”, în cadrul proiectului educațional de parteneriat „Sărbătoarea Paștelui. Tradiție și culoare”. Organizatorii acțiunii sunt Liceul Tehnologic „Vasile Cocea” Moldovița și Școala Gimnazială „Constantin Erbiceanu”, Primăria Erbiceni, Primăria Moldovița, Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Moldovița, Parohia „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” Vatra Moldoviței, Parohia „Constantin și Elena” Erbiceni, Iași. La activități vor participa cadre didactice, părinți și elevi de la Liceul Tehnologic „Vasile Cocea” Moldovița și de la Școala Gimnazială „Constantin Erbiceanu ”, ne-a informat prof. Dănuța Mitric, director coordonator al liceului din Moldovița. În cadrul atelierelor aflăm că vor fi efectuate vizite la meșterii populari locali (Lucia Condrea) și vor fi organizate expoziții de ouă închistrite.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: