Un punct de vedere

Încotro ne îndreptăm?

Aproape că nu deschizi un ziar sau nu urmărești într-o zi știrile de la radio ori televizor în care să nu afli de noi percheziții, noi urmăriri penale sau trimiterea în judecată a unor cetățeni, unii cu funcții politice sau administrative foarte înalte, din mai toate părțile țării.
 

Motivul principal îl constituie fel de fel de fapte penale comise de ei, între care hoția și evaziunea fiscală ocupă un loc privilegiat. Și în cele mai multe cazuri e vorba de furturi de sute și sute de milioane de euro. Unii dintre cei descoperiți au fost condamnați. Nu se știe însă cât recuperează statul din ceea ce au furat ei, întrucât în cele mai multe cazuri nu se fac precizări în acest sens după ce se pronunță sentința definitivă a organelor de judecată (așa cum s-a procedat, de exemplu, în cazul șefilor din fotbal recent condamnați). Din moment ce astfel de „spectacole” au devenit cotidiene, înseamnă că lista „actorilor” e lungă și că deci țara este plină de asemenea specimene, în timp ce oamenii de rând abia își duc traiul de azi pe mâine. În aceste condiții, fără să vrei te întrebi: oare cum ar fi arătat țara noastră dacă nu s-ar fi comis atâtea jafuri ca în codru? Cu siguranță că n-am fi ajuns în coada Europei în ceea ce privește nivelul de trai al majorității locuitorilor, n-am fi ajuns țara cu cel mai mare număr de analfabeți și cu cea mai precară stare de sănătate a populației, pentru că statul ar fi avut de unde aloca fondurile necesare tuturor ministerelor. Se știe că una din trăsăturile specifice ființei umane este optimismul, speranța că în viitor va fi mai bine. În legătură cu problema în discuție, toți cred că ne ajung cei 25 de ani de scufundare continuă, că se va schimba mentalitatea clasei politice și că astfel vom intra și noi în rând cu lumea. În realitate sunt însă puține motive de încredere, deoarece clasa politică este indiferentă față de această problemă. Ați auzit pe vreunul din cei cu putere de decizie să spună stop! hoției din țara noastră și să ia măsuri concrete în acest sens? Îi interesează pe ei cu adevărat cum va fi mâine? Îi interesează pe acești conducători pe mâna cui va intra țara în viitorul apropiat? Răspunsul nu trebuie așteptat de la ei. Îl afli privind realitatea din jur. Mai concret: peste vreo câțiva ani, de soarta țării vor răspunde liceenii de azi. Cine sunt aceștia? Sunt cei care termină cu greu anii de liceu, iar la bacalaureat mai mult de jumătate clachează. Aceștia sunt viitorii studenți cu taxă care nu pot fi lăsați repetenți, deoarece profesorii universitari (plătiți în funcție de numărul de studenți) ar avea salariul mult diminuat. Aceștia vor fi deci „specialiștii” noștri de mâine. Vina nu o poartă cadrele didactice, din moment ce sunt și elevi sau studenți cu o pregătire de excepție, performeri ai unor concursuri științifice naționale și internaționale de prestigiu sau ai saloanelor internaționale de invenții. Din păcate însă aceștia nu rămân în țară. De câteva ori pe an, vin reprezentanți ai unor renumite colegii și universități din străinătate și-i racolează oferindu-le burse de studii. Și câți dintre aceștia se mai întorc în țară după terminarea studiilor? S-a ajuns în această alarmantă situație ca urmare a lipsei de interes de care dau dovadă constant cei ce conduc țara față de soarta școlii românești. În primul rând, pentru că statul a investit prea puțin în școală, indiferent de nivelul ei, adică de la grădiniță până la învățământul superior. De fiecare dată a fost scos în față P.I.B.-ul din care rezulta că nu sunt bani pentru învățământ. Pentru altele însă da. De unde să fie bani, dacă în țară se fură în asemenea măsură? În plus, la conducerea acestui vital domeniu de activitate au fost numiți și oameni care nu au nimic comun cu învățământul, care au închis sute de grădinițe sau școli primare și gimnaziale, au desființat învățământul profesional, au acceptat programe și manuale școlare „moderne” din care, printre altele, latura educativă a fost exclusă aproape în totalitate etc. Ba au fost și cazuri când, ca „pedeapsă”, același om care a contribuit la demolarea învățământului românesc a fost numit în mai multe mandate în această funcție. Nu conta deci competența profesională, ci numai dacă are carnet de membru al partidului aflat la conducerea țării în legislatura respectivă și, mai ales, dacă nu deranjează șefii solicitându-le fonduri mai mari. Ce legătură are învățământul cu politica? Nici cu sănătatea nu stăm mai bine. Au fost miniștri care, pentru a „eficientiza” activitatea de care depinde starea de sănătate a poporului, au desființat zeci și zeci de spitale, au redus drastic cheltuielile din domeniu, iar salariile medicilor, ca și ale cadrelor didactice, au rămas pe treapta cea mai de jos, în timp ce unii funcționari, tot bugetari, au retribuții „legale” de zeci de mii de euro lunar. Asta da dreptate! Oare conducătorii țării chiar nu știu de existența unor asemenea inechități revoltătoare? Să ne mai mirăm că până acum ne-au părăsit țara specialiști de elită pentru a-și asigura în străinătate un nivel de trai decent? Printre aceștia se află și cei 20.000 de medici și, ca urmare, multe circumscripții sanitare, mai ales din mediul rural, au rămas pustii și mor oamenii cu zile, cum se spune. Însuși președintele țării le-a dat liber, ba chiar i-a îndemnat să plece. Și au plecat, iar numărul celor care îi urmează nu e deloc în scădere. Europa îi primește cu brațele deschise și profită din plin de buna lor pregătire de specialitate, în timp ce țara noastră rămâne doar cu cheltuielile imense pentru formarea lor profesională. Stimați conducători ai țării, puneți-vă și Dumneavoastră întrebarea: încotro ne îndreptăm? Faceți ceva concret pentru a pune capăt cât mai repede posibil dezastrului din aceste două domenii fundamentale ale existenței oricărui popor. Să nu uitați că țara trebuie condusă cu privirile îndreptate spre viitor. Că trebuie făcut ceea ce a afirmat recent (cu multă întârziere!) însuși actualul prim-ministru pe pagina oficială de facebook. Marcat „de regimul oribil al ultimilor ani”, el consideră că „Trebuie să punem capăt tranziției de la societatea comunistă (cu accesele sale securiste din ultimii 10 ani) spre o țară europeană”. Deci trebuie. Mai lipsesc doar măsurile concrete potrivite pentru a rezolva problema.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: