„Darul de a umaniza zestrea noastră de sălbăticie”

 

Dumitru Brădățan: Sábato spunea undeva că niciodată pagina unui scriitor ori partitura unui muzician nu ține de foame, de sete… Tu de ce crezi că (ne) ține literatura? Vasile Andru: Într-un basm bucovinean se zice că „la casa cu povești, nu intră Necuratul”. La aceasta servește literatura. Și mai servește la pansarea rănilor mortale. De pildă Ben Teradion, condamnat la ardere pe rug, zicea dintre flăcări: „Simt o răcoare în trup la gândul că scrierea mea supraviețuiește!” Dumitru Brădățan: – Care crezi a fi însușirea cea mai de seamă a scriitorului? Vasile Andru: – Însușirea cea mai de seamă este să te despoi de însușiri. Când ajunge aici, un scriitor este deja mai mult decât un scriitor: este un om. Dumitru Brădățan: – Cum îți închipui că arată scriitorul care se respectă? Vasile Andru: – Păi… De ce scrie un om? Pentru că n-are destul caracter ca să se abțină. Cine are caracter, se respectă prin tăcere… Dumitru Brădățan: – Când ai plâns pentru prima dată pentru o pricină literară? Când te-ai bucurat? Vasile Andru: – Prin întrebarea asta, mă plonjezi în copilăria cea mai fragedă. Copil fiind, am plâns prima dată din pricină de carte când părinții mi-au citit istoria lui Daniel cel aruncat în cuptorul încins de către Nabucodonosor, și apoi același Daniel aruncat în groapa cu lei de către Darius… Aveam vreo zece ani. Altă situație. M-am întristat când am auzit că a murit poetul Nicolae Labiș. Nu țin minte dacă am plâns sau nu (înaintând în vârstă, omul începe să plângă lăuntric), dar știu că multe zile am fost apăsat. Eram pe atunci elev la Liceul din Siret, era în decembrie 1956, puțin înainte de Crăciun. Colindele mele au fost triste în anul acela. Bucurii de pricină literară? Spun numai una. Când am citit în ziar că s-a desființat cenzura. Asta a fost în decembrie 1977. Am râs ca de o glumă sinistră. Dumitru Brădățan: – Care crezi că ar fi bătaia prozei în veacul iminent? Vasile Andru: – Romanul scurt și scăpărător va câștiga teren. Raportul romanului viitor față de romanul realist tradițional va fi 1:8. Adică tot ce spunea Balzac în 1000 de pagini, autorul secolului viitor va spune în 125 de pagini, cu aceleași obiectivitate și realism. Pe lângă autorul romanului de 125 de pagini, desigur, vor trăi și atavicii grafomani, care vor strica hârtia. Dar structura de rezistență a prozei va fi cartea scurtă și scăpărătoare.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: