Cum se îngroapă un ideal

Înființarea unui partid popular a fost o idee benefică pentru eșichierul politic românesc, o șansă pentru echilibrarea și primenirea scenei politice. În plus, obiectivul mai îndepărtat era unificarea tuturor partidelor și a formațiunilor noastre intrate cu timpul în actualul Partid al Popularilor Europeni în jurul căruia, după ultimele alegeri europarlamentare, se alcătuise majoritatea în Parlamentul European.

 

O idee lăudabilă Din capul locului trebuie spus că în PPE activau de mult PNȚCD, PDL și UDMR, dar vocea acestora nu reușise să se impună. După desele schimbări de azimut și leadership, național-țărăniștii și-au consumat și ultima fărâmă de credibilitate, portocaliii încă n-au reușit o clarificare ideologică absolut necesară, ca dovadă divorțul între cele două grupări, Blaga și Udrea, iar UDMR nu se poate despărți de emblema de partid etnic. Așadar spațiul aproape viran, voința președintelui în funcție, rămas fără un vehicul electoral, și fărâmițarea dreptei din afara majorității guvernamentale au permis nașterea acestei noi formațiuni. Din păcate, după ultimele evoluții, observăm că între idealul inițial și realitatea românească actuală, Partidul Mișcării Populare a ales să nu se deosebească prin nimic de celelalte forțe politice mai vechi ori mai noi. Asta fiindcă, la început, Mișcarea Populară se dorea un partid cu personalități puternice și curate, necompromise de comunism și securism, nici de mizeria postdecembristă, o adevărată Albă ca Zăpada, vorba lui Sebastian Lăzăroiu, unul dintre mulții săi nași. …și o prăpastie… Iar prăpastia între intenție și faptă se tot adâncește. Căci de la ideea creării unui „instrument public al exercitării democrației participative, pentru identificarea, selectarea și promovarea soluțiilor optime… în modernizarea României”, la punerea ei în practică, această idee generoasă s-a pierdut pe parcurs. Iar după înregistrarea la Tribunal din 29 ianuarie a.c., la modul sfidelnic și fățiș, puritanii lideri au sărit gardul direct în mocirla politicianistă dâmbovițeană: în loc de „recâștigarea încrederii românilor în țara lor” prin programe, proiecte și ideologii moderne, promovate din om în om, din cătun în cătun, partidul a declanșat o vastă operațiune de racolări și negocieri cu te miri cine în vederea achiziționării de noi membri, ținta constituind-o parlamentarii, consilierii și primarii altor partide. Traseism fără frontiere Astfel că traseismul atât de nociv și blamat inițial de stafful popular a devenit monedă curentă. Iar traseismul românesc a depășit de mult al IV-lea și chiar al V-lea val. Deja numărul parlamentarilor a ajuns la 15, iar acela al primarilor crește de la o zi la alta. Partea mai insidioasă a înregimentării primarilor este că una scrie pe actul lor de identitate politică și alta este situația lor de fapt. Cinism, aroganță și lipsă de respect pentru votul cetățenilor care încă așteaptă să beneficieze de reprezentativitatea promisă în campanie. Ba chiar, în frunte cu celebrii Gheorghe Ștefan, Gheorghe Falcă, Emil Boc… se strofocă zi și noapte să forțeze mâna PDL-ului spre a-i exclude. Asta să fie șansa „pentru România” de care vorbea cu atâta pasiune și mândrie deputata Elena Udrea la trecerea cu arme, bagaje și comilitoni în tabăra adversarilor PDL? Așa se va „milita pentru păstrarea orientării euroatlantice a țării”, cum se laudă într-un comunicat un alt „nume greu” al politicii românești, deputatul Florin Popescu? La pomul lăudat… În aceste condiții, odată compromise ideile inițiale de moralitate, cinste și corectitudine, implicate în sintagma „altfel de politică”, PMP va deveni o oază pentru oportuniști, traseiști și doritorii de posturi înalte, de sinecuri politice. Lac să fie, că broaște…, vorba proverbului. Așa că, în linii mari, nu ne putem aștepta la un partid de Albe ca Zăpada, nici de Robespierre, Danton, Saint Just sau Marat, cum ar fi visat o bună parte a electoratului dezamăgit de cursul politic al ultimilor ani, ci de același gen de politicăreală, de vorbărie și acuzații fără sfârșit de care ne-am săturat. Ne-a rămas o singură dorință: ca aceste concluzii să nu se confirme.