Un pat de pușcă ori o scrisoare neprimită

Înainte de anul 1989, călătorul sosit la Rădăuți putea înnopta la Hotelul Nordic, situat în centrul așezării, în imobilul vechi ridicat în anul 1909 de Comuna Orășenească Rădăuți.

 

Într-o cămăruță, la parter, se afla recepția iar un domn extrem de manierat, îmbrăcat fără cusur îndruma oaspeții entuziasmați de ineditul așezării, dar și de curățenia care compensa latura de-a dreptul arhaică. Scările care duceau la etaj aveau un soi de solemnitate pe care o găsești doar în locuințe princiare. Spațiul se contura într-o lumină marcată de griuri calde, cum numai la Rădăuți poți vedea, indiferent de anotimp. Timi Bărăgoiu, bărbatul de la recepție, se bucura de celebritate nu numai în rândul rădăuțenilor. Îl cunoșteau și oaspeții de prin alte așezări, care poposeau la Rădăuți, dornici să vadă Bucovina necosmetizată sau doar ,,din auzite”. Iar descoperirea autenticității începea cu priveliștea unei zile de târg și se sfârșea cu o ciorbă savuroasă pe care nimeni nu o putea rata. Călătorul trebuia doar să exploreze necunoscutul și să zăbovească în restaurantul situat la parter, în cealaltă latură a patrulaterului. Într-o bramă, la câțiva pași de hotel, își avea atelierul fotograful Pădure. Pe pereți, erau imagini cu soldați din Primul Război Mondial ori amintiri croite în clipe de fericire. Femei nespus de frumoase îți zâmbeau din fotografii îngălbenite de vreme. Prin toate, Rădăuțiul îți exalta închipuirea, purtându-te cu o sută de ani înapoi. Era plăcut să vii de departe și să vezi toate acestea. În atelierul fotografului Pădure (de acum imaginar) stau astăzi așezate și amintirile noastre, completând parcă un pat de pușcă ori o scrisoare neprimită din război. Dacă apeși pe trăgaci, răzbate pulberea nimicului. Timpul se răzbună, dar nici oamenilor nu le pasă. Hotelul nu mai este… Doar domnul Bărăgoiu se plimbă diminețile îngândurat, ca și cum ar spune că răspunsul pe care îl aștepți în viață este întotdeauna altul și pentru veșnicie nedrept. Căci unii chiar dacă ar primi o scrisoare din război după o sută de ani tot ar rămâne indiferenți. Ei au luptele lor personale iar griurile din sufletele lor sunt întotdeauna reci.