Cuvânt la Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigorie și Ioan

După cum Dumnezeu n-a lăsat să fie noaptea cerul fără lumina stelelor, căci ar fi fost prea înfricoșător întunericul pentru noi, tot așa nici Biserica noastră n-a putut să lase cerul vieții creștine fără stele. Și aceste stele sunt sfinții care și-au dat lumina și încă și-o vor da cât va fi lumea. Sfinții pe care îi slăvim în zilele fiecărui an ce sunt altceva, oare, decât stele mai mari sau mai mici, mai luminoase sau mai puțin luminoase, care au primit totul de la Iisus, Soarele ceresc, și care i-au dat Lui totul din viața lor și au rămas pentru omenire ajutători în nevoile ei și pilde alese de urmat?

 

Într-adevăr, precum lumina stelelor nu e aceeași, ci felurită, pentru că stea de stea se deosebește în lumina ei, tot așa nici viața sfinților nu e aceeași, dar fiecare este o cale atât de luminoasă pentru sufletele noastre. Sfânta Biserică a așezat pe cerul vieții creștine trei luminători, care din veacul al IV-lea își revarsă necontenit lumina cea binecuvântată a dumnezeirii, și aceștia sunt: Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul și Ioan Gură de Aur. Acești mari sfinți ai ortodoxiei, pe care îi serbăm în fiecare an pe 30 ianuarie, cu cântări de laudă și preamărire, sunt patronii tuturor așezămintelor teologice din țara noastră și ocrotitorii bisericii noastre. Aceste trei vase ale Duhului Sfânt, pline de sfințenie și binecuvântate cu darul facerii de minuni și al frumoasei vorbiri, au mărturisit în lume dreapta credință, au explicat dogmele Bisericii, au îmbogățit sfintele slujbe și au vindecat și alinat multe boli și suferințe trupești și sufletești ale oamenilor. Fiind luminați de Dumnezeu, au uimit pe filosofii timpului lor, au mustrat pe împărații răi, au smerit pe cei mândri. Ei au lăsat Bisericii lui Hristos, pe lângă viața lor sfântă, zeci de cărți teologice care apără dogmele ortodoxe și formează un mare tezaur al lumii creștine. Sfântul Vasile cel Mare S-a născut în anul 329 în Cezareea Capadochiei (Turcia de astăzi) într-o familie aleasă de creștini. A avut privilegiul unei educații foarte alese în sânul familiei sale. Mama sa se chema Emilia, iar tatăl său era retorul Vasile. Sfântul Vasile a primit mai întâi educația în sânul familiei de la tatăl său, apoi în școlile din Cezareea Capadochiei, Constantinopol și Atena, unde a fost coleg cu Sf. Grigorie de Nazianz. Încheie cu acesta o vestită prietenie. Ei cunoșteau doar două căi: calea școlii și calea Bisericii. În anul 355, se întoarce în patrie, renunță la lume și, după ce primește botezul, se călugărește. După ce vizitează o serie de mănăstiri din Egipt și se închină la Mormântul Domnului, se consacră în întregime monahismului. Viața lui era mai mult îngerească decât omenească. Sfântul Vasile era mare, nu atât ca statură, cât mai ales cu darul ce era într-însul, cu viața sa aspră, cu mintea sa gânditoare. Aur pentru sine nu strângea, dar cu aurul învățăturilor sale pe toți îi îmbogățea. Haine bune nu purta, dar pe toți săracii Capadochiei îi îmbrăca. Pâine de prisos pe masă nu avea, dar nimeni nu se întorcea de la el flămând și nemiluit. Era un spirit practic, neîntrerupt. Putem spune că în el s-au îngemănat cele două laturi creștine, frumosul și binele. El a rămas în conștiința Bisericii ca întemeietorul acelei vasiliade, o adevărată casă de oaspeți pentru străini, cu spitale pentru bolnavi, cu azile pentru bătrâni și locuri de vindecare pentru suferinzi. Aici și-au găsit adăpost, moral și material, nu numai bolnavii și cei fără de adăpost, ci și tinerii lipsiți și toți nefericiții sorții. Acelui minunat așezământ, Sfântul Vasile era și învățător, și preot, și doctor. Ca teolog erudit, comentator al Sfintei Scripturi, enciclopedist, om de cultură generală și bun pedagog, el a lăsat opere teologice celebre ca: Hexaemeronul, Despre Sfântul Duh, Sfânta Treime, Regulile mari și mici, Omilia către tineri și alte multe lucrări. Fiind din tinerețe bolnav, în anul 379 Sfântul Vasile cel Mare s-a mutat la Domnul la vârsta de 50 de ani, după ce a păstorit Biserica lui Hristos mai bine de opt ani. Sfântul Grigorie (de Nazianz) Teologul S-a născut în anul 326 în orașul Nazianz. Părinții săi, Grigorie și Nona, fiind buni credincioși, l-au crescut de mic în buna credință. După ce a primit educația mai întâi în familie, și el, ca și Sfântul Vasile, studiază la cele mai înalte școli din vremea aceea, cum ar fi Cezareea și Atena. Întors la Nazianz, a fost făcut preot de tatăl său, care era episcop acolo, apoi s-a retras cu Sfântul Vasile la o mănăstire întemeiată de ei în Pont. Ulterior el a fost făcut episcop de prietenul său, Sfântul Vasile. Fiind astfel ales episcop al Constantinopolului, marele Grigorie a făcut aici adevărate minuni. Cine a vorbit mai frumos ca Sf. Grigorie? Cine a apărat mai binele dogmele Bisericii? Cine a rostit cuvinte mai înalte despre Sfântul Duh, despre dragoste, despre credința cea adevărată? Cine a uimit în Sinodul al II-lea Ecumenic pe toți episcopii? Cine a rușinat pe filosofi și a smerit pe ritori? Nimeni nu a apărat mai cu tărie dogma Prea Sfintei Treimi și nimeni nu a vorbit mai frumos de Dumnezeu ca Sf. Grigorie. Din aceste pricini s-a numit „Teolog”, adică „Cuvântător de Dumnezeu”. El a fost socotit pe drept cuvânt primul mare poet creștin. În anul 389, Sf. Grigorie, împăcat cu sine și cu Dumnezeu, trece la cele veșnice, lăsând Bisericii un neprețuit tezaur de cuvinte și învățături dogmatice. Sfântul Ioan Gură de Aur S-a născut în anul 344 în vestita cetate Antiohia Siriei, din părinți creștini, Secundus și Antuza. Fiind singur la părinți, a fost dat la învățătura cărții la cei mai renumiți dascăli ai vremii de atunci, retorul Libanius și filosoful Andragațiu. Murind tatăl său din tinerețe, Ioan și-a ales viața cea îngerească, retrăgându-se la o mănăstire. A fost hirotonit preot de episcopul Flavian. În Biserica cea mare a Antiohiei, el rostea neîncetat cuvinte de învățătură, de pocăință și de mângâiere poporului însetat. El a fost numit de toată creștinătatea „Gură de Aur”. Apoi a fost ales patriarh al Constantinopolului. Sf. Ioan a întrecut pe toți dăscălii Bisericii noastre, nu atât prin înălțimea cuvintelor, nu prin asprimea învățăturilor, cât mai ales prin dulceața vorbirii sale, atât de curgătoare și pe înțelesul tuturor. Nimeni nu a tâlcuit mai bine ca el Sf. Scriptură. Dintre multele lucrări scrise de Sf. Ioan amintim vestitul tratat Despre preoție în care vorbește despre sublimul preoției. Izgonit din scaun și exilat de împărat, marele dascăl și păstorul cel bun moare în grea suferință, departe de oile sale, în anul 407 având pe buze aceste cuvinte: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate”. Așadar de la fiecare din acești trei mari corifei, avem de învățat ceva. Mai întâi să le urmăm viața lor atât de curată, asemănătoare cu a îngerilor. Ei au trăit așa cum au învățat și au învățat așa cum au trăit. După ce principiu minunat conduceau ei! Să căutăm ca și în ființa noastră să îmbinăm cele două laturi creștine, adică binele și frumosul. Să ascultăm sfaturile date de Sf. Vasile cel Mare în cartea sa Omilia către tineri în care spune că „tânărul trebuie să fie ca o albină”, în privința lecturilor ce-i pot cădea în mână. Nu se cuvine să pierdem timpul citind orice carte, pentru că sunt și cărți care au un conținut plin de „otravă și moarte sufletească” și aceste învățături nu ne vor duce decât spre pierzare. Un alt aspect din viața celor doi mari sfinți, Vasile și Grigorie, care merită atenție este prietenia lor. Atât de bine se înțelegeau ei, încât în cele două trupuri ale lor nu bătea decât o inimă, era un singur suflet în două trupuri. Ei nu știau decât două căi: cea a școlii și cea a bisericii. Cele mai trainice și mai frumoase prietenii se leagă în școală, pe băncile școlii, iar aceste prietenii să nu ne ducă decât spre tot ce este bine. Cicero spunea că „cei care îndepărtează din viață prietenia se aseamănă cu acei care ar scoate soarele din lume”. Hramul bisericii noastre Biserica cu hramul „Sfinții Trei Ierarhi” din Suceava a fost construită cu jertfa credincioșilor iubitori de Dumnezeu. Această sfântă biserică a fost zidită între anii 2001 și 2003, sub îndrumarea arhitectului Gheorghe Bratiloveanu și a inginerului Gheorghe Gemeniuc, în timp ce la conducerea primăriei se afla primarul Constantin Sofroni, care a trecut la Domnul. Pe 25 mai 2003, ÎPS Arhiepiscop Pimen a sfințit acest locaș de închinare. După aceea, a urmat pictarea bisericii. Pictura în tehnica „fresco” a fost executată de pictorul bisericesc Dan Gogu între anii 2004 și 2007. Construcția, pictura și împodobirea bisericii au fost realizate atât prin jertfa credincioșilor din parohie, cu sprijinul unor firme cum ar fi S.C. Ircoop, S.C. Civica, S.C. Asico Trans, S.C. Givas, S.C. Conbucovina, S.C. Muha, cât și a creștinilor donatori din alte parohii. Toate aceste lucrări au fost conduse de subsemnatul, ajutat de membrii Consiliului și Comitetului parohial. Ca o încununare a tuturor ostenelilor, Bunul Dumnezeu a rânduit și ziua cea bine-cuvântată când a fost sfințită și pictura bisericii. Astfel, duminică, 17 iunie 2007, începând cu ora 9, ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a săvârșit slujba de sfințire a bisericii, a picturii acesteia. După aceea, a urmat Sfânta Liturghie săvârșită de ÎPS Arhiepiscop Pimen, înconjurat de un sobor de 25 de preoți și diaconi. La Sfânta Liturghie a participat și primarul Sucevei, domnul Ion Lungu, ctitor la această biserică, ca de altfel la multe alte biserici. Să rugăm pe acești trei mari luminători, pe Vasile, Grigorie și Ioan, să primească rugăciunile și cântările înălțate către dânșii ca o tămâie bine-mirositoare, să mijlocească la Bunul Dumnezeu pentru noi, să ne dăruiască sănătate, liniște sufletească, înțelepciune și bucurii duhovnicești, iar Dumnezeul păcii, care este minunat întru Sfinții Săi, să ne întărească în tot lucrul bun. Pr. prof. DRAGOȘ BUTA, Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” Suceava