O familie model – familia Leonida (1)

Dimitrie Leonida s-a născut în orașul Fălticeni la 23 mai 1883. Deoarece tatăl lui a fost ofițer, întreaga familie s-a mutat de câteva ori, odată cu garnizoana din care tatăl făcea parte. Așa se face că Dimitrie Leonida și-a început școala la Galați, a continuat-o la Constanța și apoi a devenit elev al Liceului „Mihai Viteazul” din București, pe care l-a absolvit în anul 1902.

 

A fost un copil supradotat. Părinții lui au încercat cu el și domeniul muzicii, și domeniul desenului, și cel al artei teatrale, dar până la urmă a învins înclinația lui către tehnică. După primul an de studii la Școala de Poduri și Șosele din București, Dimitrie Leonida a plecat în Germania, unde a fost primit să studieze la Școala Politehnică de la Charlottenburg. A terminat această prestigioasă școală în 1908, primind diploma de absolvent „cu distincție”. Lucrarea lui de diplomă a avut ca temă proiectul hidrocentralei de la Bicaz. Întors în țară, inginerul Dimitrie Leonida înființează în 1908 Școala de electricieni și mecanici de la București, prima de acest gen din țară. Se angajează la primăria Capitalei, unde se ocupă de problema tramvaielor și abordează, pentru prima dată, problema metroului și problema București – port la Dunăre. În 1909 a deschis publicului Muzeul Tehnic pe care, împreună cu elevii săi, l-a completat permanent cu exponate unicat din toate domeniile tehnicii, cu precădere din cele în care românii au fost pionieri. Între anii 1910 – 1913 proiectează și urmărește realizarea celei mai moderne termocentrale din țară, termocentrala Grozăvești din București. Personalul acestei centrale a fost asigurat din primele promoții de absolvenți ai Școlii de electricieni și mecanici. În anul 1913 înființează societatea „Energia”, cu care va participa apoi la licitațiile organizate în diferite orașe din țară pentru proiectarea și construcția uzinelor electrice și a rețelelor de iluminat electric. Exemplificăm – chiar din primul an al societății „Energia” – construcția, în colaborare cu inginerul Anghel Saligny, a uzinei electrice de la Botoșani și extinderea celei de la Focșani. Tot în 1913, societatea „Energia” participă și câștigă licitația organizată de primăria orașului Fălticeni (primar era marele om de cultură Arthur Gorovei) pentru proiectarea și construcția uzinei electrice și a rețelei de iluminat electric a orașului. În perioada grea care a început odată cu războiul balcanic și a continuat cu declanșarea Primului Război Mondial și apoi cu participarea României la acest război, a fost încorporat și obligat să întrerupă lucrările pentru partea „civilă” a economiei țării. A conceput și a construit o stație de TFF (telefonie fără fir) cu care conducerea țării, obligată să se retragă la Iași spre finalul războiului, a putut ține legătura cu capii oștirii de pe front. După Unirea cea Mare își reia activitatea normală pe multiple planuri. Scoate revista „Energia” pe cheltuiala sa proprie, fiind redactorul-șef și sufletul publicației. În coloanele revistei apare, pentru prima dată, un amplu studiu al lui Dimitrie Leonida privind „Electrificarea României” încă în anul 1921. Întâmplarea a făcut ca tocmai în Fălticeni – orașul său natal – lucrările la uzina electrică să se reia, după ce se pierduseră în timpul războiului mai multe utilaje care fuseseră contractate, de-abia de la sfârșitul anului 1924, iar uzina să se pună în funcțiune abia în anul 1925! Între timp, Dimitrie Leonida a inițiat și și-a adus o contribuție foarte importantă la elaborarea Legii energiei, Legii apelor și Legii minelor. A lucrat mult timp în cadrul Direcției de Electrificare a Căilor Ferate. În perioada 1924 – 1941 a fost profesor la Școala Politehnică din Timișoara, iar în perioada 1941 – 1945 la Politehnica din București, unde a înființat catedra de Centrale Electrice. În paralel, a continuat o serie de lucrări inițiate prin societatea „Energia”. A fost ales membru al „American Institute of Electrical Engineers”. În anul 1935 profesorul inginer Dimitrie Leonida este ales membru al Academiei de Științe a României (Secția Tehnică). În același an este invitat să facă parte din „Royal Society of Arts” de la Londra. În 1944 a trăit bucuria de a nu i se închide școala de electricieni și mecanici. Se temea de răuvoitori și de acuzații nedrepte. După instaurarea regimului comunist din țara noastră, Dimitrie Leonida a avut de ales între a părăsi țara sau a rămâne aici. A ales să rămână. Ținea foarte mult ca să-și vadă visurile realizate. Aceasta nu înseamnă că „s-a dat” cu comuniștii. A făcut compromisuri, dar s-a ținut puternic și a fost tenace în tot ce-și propusese până atunci. Nu mai era director general ci consilier sau consultant. În anul 1950 a donat statului român Muzeul Tehnic care astăzi se numește Muzeul Național Tehnic „Dimitrie Leonida”. A fost consultant al Comisiei pentru elaborarea planului de electrificare a țării care, de fapt, a preluat toate ideile din planul său de electrificare elaborat încă în anul 1921 și le-a pus pe portativul propagandei comuniste. În 1960 a trăit satisfacția punerii în funcțiune a hidrocentralei de la Bicaz care, începând din 1990, îi poartă numele. În ultima perioadă din viață a lucrat în calitate de consilier la Comitetul de Stat al Apelor. Dimitrie Leonida s-a stins din viață la 14 martie 1965, la vârsta de 82 de ani. Electrificarea satelor țării, așa cum a fost gândită de dânsul, era în toi. M-am gândit că, în acest an (articolul a fost conceput în 2013 – n. red.), la împlinirea a 130 de ani de la nașterea lui Dimitrie Leonida, este foarte nimerit ca, odată cu evocarea personalității acestui mare înaintaș al energeticii românești, să evocăm întreaga familie din care Dimitrie Leonida a făcut parte. Tatăl său, Anastase Leonida (1849 – 1918), orfan de ambii părinți, și-a croit singur drumul în viață. El s-a remarcat de tânăr ca bun organizator, fiind ales în satul Gârbești din județul Vaslui, la numai 17 ani, primar, fapt nemaiîntâlnit până atunci. Ministerul a respins alegerea sătenilor și aceștia l-au reales tot pe el într-un al doilea tur de scrutin, cum zicem azi. Atunci, ministrul a rezolvat problema schimbând în acte vârsta prea tânărului primar. Era dinamic, hotărât, foarte muncitor și de o cinste desăvârșită. Cea mai mare parte a vieții a fost ofițer, s-a angajat ca voluntar într-un regiment de cavalerie și datorită calităților sale a avansat până la gradul de căpitan. Soția sa, Matilda Gill, fiica inginerului francez Constantin Gill, a fost educată într-o atmosferă austeră și religioasă la Școala Catolică Pitar Moș din București, unde a învățat temeinic limba germană. Din căsătoria celor doi s-au născut 11 copii: Alexandrina, Natalia, Dimitrie (1883 – 1965), Maria, Elisa, Adela, Gheorghe, Paul și încă trei care au murit la vârste fragede. Părinții au reușit să imprime copiilor dragostea de muncă, în ideea că nimic durabil nu se poate construi fără perseverență, rigoare și dragoste pentru profesiunea aleasă. Tatăl, în special, cerea copiilor ca orice activitate ar face, să o facă în mod conștiincios și performant. Atmosfera în familia lor era propice studiului, copiii fiind ajutați și călăuziți, dar totodată lăsați să viseze, să-și făurească idealuri. Ducând o viață cazonă, tatăl era foarte ocupat. Totuși, seara la masă sau în duminicile când toți membrii familiei se strângeau acasă, purtau discuții despre literatură, știință, artă, muzică (Anastase cânta la caval, Dimitrie la vioară, Elisa la pian), istorie militară. Copiii au fost la fel ca părinții, fiecare din cei opt obținând rezultate remarcabile în domeniul său de activitate, dovedind o generozitate și o dragoste față de oameni rar întâlnite. Și dacă, la începutul carierei sale, Anastase Leonida, orfan și fără nicio avere, pornea în viață doar cu încrederea în forțele proprii, când a închis ochii, în 1918, era unul dintre cei mai bogați oameni din România prin cei opt copii ai săi. El nu le-a lăsat moștenire averi, cu mari sacrificii îi întreținuse în școală pe fiecare, dar le-a lăsat moștenire un ideal, un crez și niciunul din copii n-a irosit moștenirea părinților. Cei care au avut șansa să cunoască sau să lucreze cu unul din cei opt membri ai familiei Leonida au fost mai bogați sufletește, iar noi, cei de azi, care le valorificăm această moștenire culturală, suntem datori s-o păstrăm și s-o îmbogățim. (Va urma) Dr. ing. OVIDIU MUSTAȚĂ