Un an cu amenzi mai mari pentru șoferi

Majorarea salariului minim pe economie, de la 800 la 850 de lei, a dus la creșterea amenzilor rutiere, începând de la 1 ianuarie. Și asta pentru că valoarea punctului de amendă reprezintă 10% din salariul minim brut.
 

Astfel, cea mai mică amendă va crește de la 160 de lei la 170 de lei, iar cele mai mari vor fi cuprinse între 1.785 de lei și 8.500 de lei, potrivit Codului rutier. Printre cele mai ușoare încălcări ale legislației, sancționate cu două-trei puncte de amendă, se numără nerespectarea obligației de semnalizare a manevrei de schimbare a direcției de mers sau nerespectarea obligației conducătorului de autovehicul și a pasagerilor acestuia de a purta, în timpul deplasării pe drumurile publice, centura sau dispozitivele de siguranță omologate. Tot aici intră și nerespectarea obligației de a aplica semnul distinctiv pe autovehicule conduse de persoane care au mai puțin de un an vechime de la dobândirea permisului de conducere. Clasa a doua de sancțiuni prevăzute de lege „recompensează” șoferii vinovați cu patru sau cinci puncte amendă. Sancțiunile cresc la clasa a treia cu șase-opt puncte amendă, clasa a patra cu nouă – 20 de puncte amendă și clasa a cincea, de la 21 la 100 de puncte amendă.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI