O carte specială, pentru un cititor deosebit

Citind ,,O casă a altei vremi”, Editura Mușatinii, Suceava, 2013, recenta carte a scriitoarei Doina Cernica, mă gândeam că pentru o asemenea carte, specială, trebuie un cititor deosebit. Diferit de cititorul de narațiuni (roman, povești, povestiri), unde fascinează povestea în sine, dar și de cititorul de poezie ce se lasă încântat de vraja cuvintelor măiestrit îmbinate.

 

Cartea e un fel de buchet de flori-cuvinte, ce adună, cu un parfum aparte, delicat, oameni și vremuri apuse, dar în toată strălucirea lor, și oameni ai zilelor noastre care-și găsesc răgazul să comemoreze, să aniverseze personalități, să verniseze expoziții sau să asculte înălțătoare concerte de aleasă muzică. Paginile, scrise de-a lungul a două decenii și publicate mai cu seamă în ziarul ,,Crai nou” Suceava, poartă amprenta inconfundabilă a prozatoarei-poet Doina Cernica. Cu o mare sensibilitate și cu o putere evocatoare ce te face să vezi eroii pe care nu i-ai cunoscut decât din pagina de istorie scrisă, povestită sau epistolară, aduce în fața cititorului care are răbdarea să o descopere frumusețea morală și intelectuală a unei familii ca o aleasă dinastie, aceea a Morărenilor. Pentru început, am admirat chipul Doamnei Profesoare muzician Octavia Lupu Morariu, a cărei casă, ,,o casă a altei vremi”, a devenit prin osârdia harnicei Maria Olar, sediul fundației ,,Leca Morariu”. Autoarea o prezintă pe eroină într-o frază concluzivă: ,,Într-un univers care cuprinde și cerul și pământul, Doamna Profesoară, iată, nu mai e și este. După legile unei misterioase alchimii, în care sufletul, vibrând, deschide flori și sonorizează melodii celeste”. Am urmărit această îngemănare a florilor multicolore-cuvinte cu muzica ce cheamă spre înălțimi de-a lungul întregii cărți rare. Eroul central al cărții, unul din aleasa dinastie menționată adineauri, Leca Morariu, a cunoscut, după cum este prezentat în carte în diverse ipostaze, și bucuria datoriei împlinite a unui om în care bunul Dumnezeu a sădit flori de preț: inteligență, dăruire, statornicie, demnitate, iubire fără margini pentru oameni apropiați și locuri românești, dar și gustul amar al nedreptății provocate de oameni și vremuri. Astfel, nevoit să părăsească Cernăuțiul, unde era o stea de primă mărime pe firmamentul Universității, ajuns în România, la Râmnicu-Vâlcea, sărac, dar demn în noua ipostază de refugiat, avea să aibă ca ultimă dorință să mai vadă o dată Bucovina. N-a mai văzut-o decât cu ochii gândului, însă osemintele i-au fost strămutate la Suceava: ,,Iar Leca Morariu este cu noi la frumoasa sa natală într-o Bucovină mare cât limba română. Și nepieritoare ca și ea”. Și pentru că tot ne aflăm în acest capitol al umbrelor, să reținem și cutremurătoarea prezentare a slujbei de înmormântare a Doamnei Profesor Zoe Dumitrescu Bușulenga, marea Doamnă a spiritului ce ,,iradia lumină și care a fost înhumată nu în mantia de academician, ci în veșmântul cernit al monahismului”. Poet de mare sensibilitate, scriitoarea Doina Cernica găsește cuvinte potrivite și pentru bucuriile rare pe care muzica le seamănă celor ce iubesc cu inima deschisă, deci și spre frumusețe. Între preocupările de căpetenie ale iubitorului de valori spirituale românești Leca Morariu a fost și grija, până la acribie, în a evoca personalități ale Bucovinei. Între acestea, părintele Iraclie și luminosul Ciprian Porumbescu au avut un loc aparte. Astfel că atunci când, pe 8 iunie 2008, Fundația Culturală ,,Leca Morariu” și colaboratorul ei de suflet, istoricul literar Nicolae Cârlan, au comemorat 125 de ani de la mutarea la cer a lui Ciprian Porumbescu, autoarea cărții a găsit o clipă de răgaz sufletesc să observe în acest tumult de cuvinte de preamărire și de datini creștinești și să ia aminte și la trăirile participanților, mici și vârstnici, dar și la ruga ce ,,a urcat până la cer, Crai Nou, Crai Nou, la noi bine-ai venit, Crai Nou, Crai Nou, fă-mi dorul împlinit, și până departe, prin codrii și văile de la Stupca, încălzind inimile și (s. n.) vălurind ierburile înstelate cu margarete”. Adevărată poezie! Din paginile acestei cărți nu puteau lipsi nici îndemnul spre neuitare și spre cinstire a valorilor neamului rostite aforistic de patriarhul înțelept al paginilor colbuite de vremuri potrivnice – Eugen Dimitriu: ,,Dacă nu cunoaștem trecutul, prezentul e searbăd, iar viitorul nul”. Voia imprevizibilă a Domnului (autoarea o numește destin) a făcut ca la slujba de pomenire a domnișorului Ciprian să se întâlnească oameni rari – Margareta Labiș și Nina Cionca – și să privească cu duioșie și încântare perechi de tineri dansatori care ,,erau pe rând Berta și Ciprian, dansând pe scena îngustă ca pe marginea unei genuni sau ca pe ultima fâșie de pământ de la care începe nu marea, cerul!” Vom încheia această succintă prezentare a cărții cu gândurile de prețuire ale autoarei pentru strădania intelectualilor Maria și Ion Olar, întemeietorii Fundației Culturale ,,Leca Morariu” Suceava: ,,spațiul muzeal inaugurat pe 19 iunie 2010 reprezintă (și) de-acum înainte o ușă spre vremea lor. Dacă îi respecți și respecți ceea ce ei au respectat, valorile perene ale acestui neam, nu trebuie decât să bați și ți se va deschide”. Cartea este în egală măsură o ofrandă de cinstire pentru cei evocați, îndeosebi dinastia Morărenilor, dar și o floare albă adusă în dar inimoșilor fondatori ai Fundației. Scriitoarea conchide cu calda convingere că ,,Maria Olar se dovedește nu numai vrednica sa moștenitoare, ci chiar fiica pe care Octavia Lupu Morariu nu a avut-o niciodată. Pe care și-a dorit-o și, într-un fel, și-a și ales-o”. Iar cea mai îndrituită concluzie a cărții este formulată de istoricul literar Nicolae Cârlan, ostenitor rodnic pe moșia spirituală a Morărenilor: ,,tragedia familiei Morariu este emblematică pentru Bucovina”. Priveghiul contenește. Ultimele cuvinte ale cărții ce revarsă lumină peste vremi sunt dătătoare de speranță: ,,În iulie s-au împlinit 125 de ani de la nașterea lui Leca Morariu, pe 15 decembrie 2013 vor fi 50 de ani de la trecerea sa la cele veșnice. Iar Fundația sărbătorește tot acum un deceniu de existență”. Și din partea noastră, de simplu cititor bucuros, La mulți și rodnici ani! Monahia ELENA SIMIONOVICI