La Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava

Elevii s-au întrecut pentru a realiza „Un brad de nota 10”

Atmosfera specifică sărbătorilor de iarnă a cuprins Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” din Suceava datorită concursului „Un brad de nota 10”, desfășurat în această lună, în cadrul proiectului cu același nume, ne-au informat reprezentanții colegiului.
 

În competiție s-au implicat elevii tuturor claselor, sprijiniți de profesorii diriginți, ei fiind motivați de faptul că premiul pentru cel mai frumos brad din școală era o excursie oferită clasei câștigătoare de către conducerea colegiului. „Elevii și-au pus în valoare potențialul creativ, decorând într-un mod divers și personalizat fiecare sală de curs și, implicit, brazii de Crăciun. În întregul colegiu s-a instalat cu repeziciune un ambient plăcut, specific sfintelor sărbători de iarnă, asigurându-se un climat propice dezvoltării creativității elevilor. De apreciat este faptul ca majoritatea elevilor au întâmpinat cu entuziasm ideea acestui concurs desfășurat la inițiativa domnului director al Colegiului Național de Informatică «Spiru Haret», prof. Virginel Iordache, ei implicându-se în mod activ în desfășurarea acestui proiect. Elevii au schimbat într-un mod inedit aspectul general al colegiului și au făcut ca misiunea juriului, constituit din profesorii Raluca Cîrțu, Daniela Boșca și bibliotecar Roxana Chiriac, să fie una extrem de dificilă” au mai spus cei de la Colegiul Național de Informatică. Câștigători ai concursului au fost desemnați elevii clasei a XII-a D, urmați de elevii clasei a XI-a F pe locul al II-lea, pe locul III fiind elevii claselor a X-a E și a XI-a G. Câștigătorii premiilor I și II vor pleca într-o excursie prin județul Suceava, prilej cu care vor vizita diverse obiective de interes cultural. Participând la acest proiect, aflăm că elevii și-au format deprinderi de muncă în echipă, au învățat să relaționeze, și-au cultivat simțul estetic și și-au dezvoltat spiritul competițional.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI