Cei care ne educă ne dau aripi spre cele mai moderne și mai noi cunoștințe despre educație, dau viziune, valoare și venerație dimensiunilor ei și sădesc în noi, studenții, cele mai importante valori. Scara e mai ușor de urcat atunci când la capătul ei te așteaptă brațe sigure care te duc către cea mai nobilă profesie, modelându-ți calea – cea de dascăl… Folosind valorile și viziunea sa pedagogică ca lider, domnul lector univ. dr. Horațiu Catalano, dimpreună cu întregul corp profesoral academic și cu profesorii asociați ai Extensiei Vatra Dornei a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj Napoca, a creat un mediu sinergic, fundamentat pe înțelegere și stăpânire, cunoaștere și dezvoltare. Simpozionul Național „Dimensiuni ale educației și formării in școala contemporană”, care a avut loc recent, în municipiul Vatra Dornei, a facilitat schimbul de idei, teme și dezbateri, care au dus la un angajament constant în direcția schimbării, la deschiderea minții, a înțelegerii nevoii de îmbunătățire a comportamentului în concordanță cu noile concepte și planuri creative. Învățăceii vor fi capabili să găsească soluții necesare transpunerii în realitate a dimensiunilor educației contemporane. În concordanță cu tema simpozionului, au fost susținute comunicări în plen de către prof. univ. dr. Călin Felezeu – decanul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității Babeș Bolyai, prof. univ. dr. Vasile Chiș – director al Departamentului de Științe ale Educației, prof. univ. dr. Ion Albulescu, conf. univ. dr. Cristian Stan, conf. univ. dr. Cătălin Glava, prof. Gheorghe Lazăr, inspectorul școlar general al IȘJ. Suceava. Programul a continuat cu un concert de colinde susținut de mai multe formații, printre care și corul studenților Extensiei Vatra Dornei, coordonat de prof. Emilia Sanda Cîrceie, cu spectacol de datini și obiceiuri din Bucovina, expoziție de icoane și măști, lansare de carte și mai apoi comunicări pe secțiuni. Evenimentul a fost onorat și de prof. Daniela Răileanu – inspector școlar de specialitate pentru învățământul preșcolar la IȘJ Suceava, primarul municipiului Vatra Dornei, Ilie Boncheș, viceprimarul Nicușor Cojocaru, precum și de alți reprezentanți ai mediului didactic dornean și sucevean. Mesajul duhovnicesc al ÎPS Pimen, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a fost transmis de pr. Victor Cîrceie. Schimbarea ne solicită permanent calități noi, care dezvoltă un dascăl în manager, lider. Munca depusă necondiționat de doamna prof. Emilia Cîrceie a reușit să transpună în realitate și să transmită ideile și conceptele reprezentanților facultății, să inspire și să valorifice încrederea în noi. Cea mai înaltă apreciere nu stă în rostirea cuvintelor, ci în trăirea lor. Ne exprimăm recunoștința și respectul față de efortul corpului academic a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Cluj Napoca, ai IȘJ Suceava și al tuturor celor care, moral și financiar, s-au implicat și au făcut posibil acest eveniment educațional și pedagogic care a ridicat prestigiul Extensiei. (OANA-ELENA URSACHI, ANA CÎMPANU, studente anul al II-lea, PIPP)
„Educația este cea mai puternică armă pe care o putem folosi pentru a schimba lumea” (Nelson Mandella)
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii