Sărbătoare de iarnă cu Alex. Ștefănescu

Am început scurta noastră relatare cu imaginea acestei vitrine de la parterul corpului Bibliotecii Bucovinei ,,I. G. Sbiera” Suceava în care funcționează Sala de Arte ,,Elena Greculesi”, deoarece în mod excepțional vineri, 6 decembrie 2013, nu i-am acordat prima privire la intrare, aceasta fiind răpită de mulții liceeni așteptând pe scări ca să-l primească în maniera vârstei, să-l salute cu urale pe celebrul absolvent de-acum jumătate de secol al liceului ,,Petru Rareș”, criticul, istoricul literar, scriitorul Alex. Ștefănescu.

 

Convins în miez de iarnă grea să urce în Suceava copilăriei și adolescenței de o ,,o mică armată de doamne frumoase și inteligente” avându-le, în frunte, pe Angela Zarojanu – Asociația SEVA, Elena-Manuela David – EduMax, Cristina Iacob – Librăriile Cărturești și Carmen Veronica Steiciuc – Societatea Scriitorilor Bucovineni, și, inimă, pe prof. Lidia Rump, prietenă din copilărie, cea care a inițiat, în calitate de consilier municipal, acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Sucevei lui Alex. Ștefănescu, prietenă căreia Alex. Ștefănescu i-a scris această dedicație pe recentul volum ,,Convorbiri cu Alex. Ștefănescu” de Ioana Revnic, Editura Allfa, București, 2013, lansat în ajun la Cărturești (Mall Suceava): ,,Pentru scumpa Doamnă Rump, de la Alex., și el scump”. Vom menționa tot aici momentul muzical realizat de Ciprian Reuț și prof. Johannes Onesciuc (Colegiul de Artă ,,Ciprian Porumbescu” Suceava), tableta-portret pe care a semnat-o în deschidere poetul Constantin Hrehor (și pe care probabil o vom regăsi în pagini de revistă culturală), dar și unicul regret al acestei deosebite manifestări: faptul că nu li s-a dat cuvântul în primul rând oaspeților, Ioanei Revnic și lui Alex. Ștefănescu, astfel ca mai cu seamă liceenii (care, în picioare, chemați de activități școlare, poate și de programul cantinei, nu au reușit în numărul foarte mare de la început să rămână până la sfârșitul manifestării) să fie părtași la ce a avut cu adevărat de preț întâlnirea, dincolo de calda și sincera bucurie a revederii sau de curiozitatea și satisfacția ascultării unui mare scriitor. Este vorba de îndemnul surâzător (surâsul medicului de vocație care îți examinează și îți tratează rana) al celor doi invitați la lectură, la respect pentru carte și pentru scriitor. Frumoasă, fermecătoare, cu o aparență de liceană, dar deja cu un deceniu la catedră, cu trei cărți publicate și cu un doctorat în Filologie (axat pe opera originalului, rafinatului Ștefan Bănulescu, unul din marii noștri prozatori), Ioana Revnic le-a povestit tinerilor aflați în pragul alegerilor esențiale despre descoperirea criticului Alex. Ștefănescu când avea vârsta lor și a înțelegerii lui Nichita Stănescu datorită cărții pe care Alex. Ștefănescu i-a dedicat-o poetului, povestind de fapt despre prezența cărții în viața noastră, despre profesorii de citire și despre starea de grație a lecturii. O pledoarie plină de finețe, susținută puternic de concluziile propriei experiențe. Cu un șarm al exprimării încântător-seducătoare a convingerilor profunde care face din orice conferință a lui Alex. Ștefănescu un succes de public și un eveniment de ținut minte din orice întâlnire cu autorul spectaculoasei (în același sens ca și faimoasa creație a lui G. Călinescu) ,,Istorii a literaturii române contemporane”, fostul elev al Colegiului Național ,,Petru Rareș” Suceava, cum l-am văzut anunțat cu îndreptățită mândrie pe afișe, a reușit mai mult decât să captiveze numeroșii participanți cu șăgalnice comparații, gen literatura egală unei vitamine, a cărei absență se citește în lipsa de luminozitate, de frumusețe spirituală a feței, criticul literar – cititor de serviciu seamănă cu meteorologul de serviciu, amândoi fiind în pericol să-și piardă publicul prin previziuni greșite; cu întâmplări amuzante, cum a fost trimiterea sa la… carte, împreună cu Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu, de către o persoană înăcrită, enervată de jocul cu bile al celor trei scriitori pe țărmul mării; cu mărturisiri irizate de poezie despre florile și zăpezile grădinii sale, ,,paradis”, ,,bucată de Bucovina” la București, grădină concentrată în imaginea simbolică a copacului: cu cât mai bogată coroana lui, cu cât mai multe frunzele sale, cu atât mai mare suprafața de absorbție a soarelui și a ploilor cerului, a poemelor și a cărților lumii. Dar să ne oprim aici, conferința ,,Cine mai are nevoie azi de literatură?”, ținută de un om pentru care literatura este vitală, cu un subtil talent actoricesc (bine știut și apreciat de telespectatorii emisiunilor sale), nu are cum să fie povestită, însă poate fi ,,reconstituită” urmărindu-i firul de argint în ,,Convorbiri cu Alex. Ștefănescu” de Ioan Rednic. Spuneam însă că Alex. Ștefănescu a reușit mai mult decât să-și captiveze și să-și cucerească publicul (cel de alte vârste decât liceenii fiind de altminteri de mult cucerit). A izbutit, și vorbind, și ascultând, în răstimpul petrecut în spațiul ca o cutie de rezonanță pentru sentimente alese al Sălii de Arte ,,Elena Greculesi”, să înstăpânească o bucurie a existenței (încă) a literaturii, a cărții în viața noastră ținând aproape de magie. De mare sărbătoare. De Crăciun înainte de Crăciun. În încheiere, recunoscători și celor doi invitați, și organizatoarelor, să luăm cu toții aminte la îndemnul adresat de Alex. Ștefănescu tinerilor – ,,…să intre în atmosferă când vine Moș Crăciun. Să se bucure de frumusețea momentului și să nu-și facă un scop în viață din a demonstra că Moș Crăciun nu există” – și la propria-i mărturisire, atât de răscolitoare în poleiala surâsului: ,,Citind sau scriind literatură nu te îndepărtezi de viață, ci trăiești mai intens (cum se spune în povești, «într-o zi, cât alții într-o săptămână, într-un an, cât alții în șapte»). /L-am auzit odată pe un critic literar exclamând: «Las naibii un timp literatura, vreau să mai și trăiesc!» Eu aș spune invers: «Las naibii un timp realitatea, mă ocup exclusiv de literatură, vreau să mai și trăiesc!»”. Și să ne bucurăm de darul acestei întâlniri, care în lumina tainică a iernii ne-a înălțat/reînălțat privirile către cerul de cărți de deasupra noastră.