Trăind iernatice tristeți

După ce au defilat de-a lungul anilor înarmați cu uneltele cu care au câștigat cele necesare lor și familiei, membrii generației azi devenită piatră de moară legată de firavele picioare ale bugetului se vor retrage cu lumânări, eventual în ipocrita gălăgie a unor enterteineri funerari.

 

Cei care ard frunzele căzute din copac nu vor avea curiozitatea de a înțelege durerea arborelui care simte flăcările pornite din mlădițele sale. Nu, ei nu vor avea, dar mlădițele și frunzișul? Nici diferența dintre „am făcut” și „aș face” sau incertul „voi face”, nu se străduiește nimeni să vadă, deși între ceea ce este și ceea ce ar putea fi există o diferență mai mare decât crede cel care ar vrea să anuleze diferența. Dacă gândești fără să faci, rar se întâmplă să ai regrete, dacă faci fără să gândești, nu poți scăpa de consecințe. Când pământul de sub picioare fuge în foșnet de bancnote, azi avere – mâine durere, tocmai se creează premisele care vor face ca urmașii să recite în cor versurile lui Coșbuc „Ciocoi pribeag adus de vânt…”. Ar fi și asta o „nemilostivă lege a firii” cum spunea Goga, dar sună mai prozaic, câinele care refuză să latre azi, va schelălăi cândva. Oare „bordul” cărei instituții importante le va permite să plângă? Adevărat, sună cam desuet, dar în sufletul omului simplu răutatea are ecou mai puternic. Sentimente demodate, ca tristețea casei în care atmosfera spirituală a familiei este maculată de sărăcie și de jalea celor bătrâni care se pregătesc să moară gândind la cei tineri care așteaptă să aibă motive de a spera să primească cetățenia țării în care i-a dus disperarea. Multe probleme își vor fi rezolvat cetățenii care au întins spre fasole, cu sau fără nu știu ce în ea, mâna cu căușul palmei orientat în sus? De când a devenit fasolea meniu pentru mese festive? Sau este o aluzie la valoarea discursului electoral? O fi atât de bună încât nu ar putea fi înlocuită cu o clipă de demnitate? Poate ar rămâne nedumeriți locotenenții că mass-media avansează la acest grad persoane din anumite categorii sociale, mult mai repede decât se făcea în armata din care nu au mai rămas decât amintirile. Bine că s-a renunțat la rug, roată și eșafod, că participanții la demonstrații ar fi avut și mai mult de suferit, vina este a lor, nu vor să înțeleagă că se poate face turism și în preajma unor lacuri cu cianură bio. Practicând turismul, omul se obișnuiește cu atitudinea pe care trebuie să o aibă față de cei cu bani, așa că vremea vremii îi va găsi deja formați. Și va fi bine. Îmi pare rău dar nu pot spune pentru cine. Sau cum zice Constantin Tiron „Regret dar nu pot spune unde”. Catolicii au suferit din cauză că, pentru un număr de zile, le-a lipsit Papa, sunt și români cărora le lipsește „papa”, dar încă nu dau semne de cine știe ce nervozitate, ba chiar nici fum alb nu se întrezărește pe undeva. Oare în imaginea din folclor, în care fata bogată și rea este întotdeauna defavorizată în competiția cu ca săracă și frumoasă, trebuie văzută sămânța din care au răsărit germenii ideilor de stânga? Cred că este, mai degrabă, faza „vorbe” a unei atitudini.