Nikolaus Fest

E vremea colindelor. Spectacolul despre care vrem să vă vorbim nu a fost prilejuit însă doar de apropierea Crăciunului, ci de sărbătoarea lui Moș Nicolae, organizată, după tradiție, la Forumul German din Câmpulung Moldovenesc.
 

Câteva sute de participanți, membri ai comunității și simpatizanți, au participat la acest eveniment. După salutul, felicitările și urările de bine pentru Sărbători și Noul An, rostite de invitați, printre care primarul municipiului, ing. Mihăiță Negură, scriitoarea Tatiana Guga, din partea Forumului German Vatra Dornei, ing. E. Gheorghian, fostul președinte al Forumului și alții, a urmat un frumos spectacol tradițional susținut atât de formațiile proprii, cât și ale unor invitați. Impresionant a fost concertul de colinde, prezentat de un numeros grup vocal al Ansamblului ,,Cetina” din comuna Vama, condus de prof. Ciocan Nicolae și înființat din inițiativa acestuia și a inimoasei animatoare culturale înv. pensionară Zahara Olaș, ansamblu apreciat pentru spectacolele prezentate în multe alte localități din țară și de peste hotare. Colindătorii au venit îmbrăcați în frumoasele costume naționale ale locului. Viu aplaudată de spectatori a fost apariția copiilor de la Grădinița cu Program Normal din Pojorâta, conduși de ed. Raia Rodica, care, îmbrăcați în tradiționalul port german, au prezentat un dans specific acestei etnii. Cu același entuziasm a fost primită micuța Iustina Mahu, care, la vârsta celor câțiva anișori ai săi, a interpretat corect și cu suflet cunoscuta melodie ,,Mi-am făcut bundiță nouă” a regretatei Angela Moldovan. Spectacolul a fost încheiat de corul copiilor membrilor Forumului, condus de înv. Gertrude Coroliuc și de corul seniorilor ,,Edelweis” (Floare de colț), condus de prof. Victor Mahu, formații care au interpretat frumoase colinde și alte cântece tradiționale germane dedicate lui Moș Nicolae și Crăciunului. A fost deosebit de emoționant momentul în care, împreună cu grupul vocal din Vama, întreaga asistență a cântat ,,O ce veste minunată”. Încheiat cu o masă festivă și însoțit de cântece și voie bună, Nikolaus Fest, ca toate celelalte întâlniri tradiționale de suflet organizate de Forumul German, a cărui președintă este inimoasa Monica Gheorghian, va rămâne de neuitat în inimile participanților. * Câmpulungenii așteaptă cu același interes concertul de colinde al formațiilor corale conduse de prof. Emil Forfotă, concert devenit tradițional pe 20 decembrie (de Sf. Ignatie), la Catedrala ,,Adormirea Maicii Domnului”, precum și pe cele pregătite de corurile bisericilor din localitate, dar mai cu seamă pe cele ale copiilor care se pregătesc de zor în acest sens, la Biserica Sf. Nicolae, la Biserica Sf. Dumitru și altele, colinde ce constituie prilej de încântare pentru toți cei care le ascultă.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI