Coabitare cu năbădăi

Titlul acesta a devenit o adevărată obsesie pentru jurnaliști, comentatori și politicienii înșiși. Dacă vreți să vă convingeți, n-aveți decât să dați search pe unul din motoarele de căutare: aproape că nu e jurnalist de renume, nici comentator la televizor, darmite specialist în științe politice precum Cristian Pârvulescu, Alina Mungiu-Pippidi… care să nu-l fi folosit. Pentru bloggeri, forumiști, internauți… sintagma din titlu reprezintă un fel de parolă de acces în lumea celor ce se ascund după nickname.

 

O familie pusă pe harțag E clar. Fiind o construcție metaforic-bombastică, atrage privirile ca un magnet. Dar ambii termeni sunt nepotriviți pentru subiectul în discuție: primul se referă la situația din Franța când președintele este de altă coloratură politică decât majoritatea, deși „cohabitasion” este împrumutat din dreptul familial unde desemnează conviețuirea, adesea fără acte de stare civilă, a două persoane. Cel de-al doilea, „năbădăi”, este un termen românesc neaoș care face carieră jurnalistică de multă vreme, exprimând hachițele, capriciile, mofturile, sucirile, răzgândirile, nevricalele, trădările, spiritul certăreț și revanșard…, atât de prezente în manifestările actorilor noștri politici. Așadar, motive suficiente pentru ca astfel de titluri să atragă atenția și, bineînțeles, ratingul, like-urile… Cuvinte cu lipici Însă, cu toate că este repetat până la plictis și enervare, titlul continuă să seducă, devenind un fel de bun de larg consum. Poate datorită faptului că, în română, semnificația „coabitării” se apropie de „concubinaj”. În plus, seduce pentru că faptele de acest tip se încăpățânează să nu dispară în negura vremii, nici din viața publică, nici din cea politică. Nu altceva va să zică recenta întorsătură luată de politica noastră la vârf: nemulțumit de felul cum este alcătuit bugetul, președintele nu a „vrut” să semneze memorandumul cu FMI, ceea ce atrage consecințe greu de calculat și pentru Executivul Ponta, și pentru România. Ca dovadă că uneori miza războiului politic al guvernanților cu ei înșiși nu mai ține cont și de interesele guvernaților. Îi seacă dragostea de popor Culmea e că ambele decizii politice sunt construite pe baza aceluiași argument populist: a Cotrocenilor, să nu aibă de suferit bietul popor român, a Palatului Victoria, să existe bani de autostrăzi, deci să-i fie bine poporului. Ceea ce devine supărător. De pierdut pierde însă numai poporul: prin scumpirea combustibililor auto pierde 7 eurocenți la litru, iar prin creșterea dobânzilor la creditele luate de guvern încă nu se poate estima. De imaginea politicienilor români în lume nu mai zicem. Întâlnirea de marți la ora 17 nu a rezolvat nimic și consecința firească va fi că vom plăti în plus și acciza la benzină, și scumpirea împrumuturilor pe piața creditelor, și diminuarea încrederii în mediul de afaceri…, iar de răspuns, ca de fiecare dată, nu va răspunde nimeni. Decizie proastă, urmări pe măsură Iată de ce titlul de mai sus nu a putut fi evitat. Fiindcă aici nu mai e vorba de bătălie politică pentru un bine tot mai ipotetic al cetățenilor, ci de decizii politice ale căror consecințe nu au fost luate în calcul. Or asta nu se poate numi nicidecum bună guvernare, ci luptă deșartă, capricii și jocuri politice de sumă nulă, adică năbădăi. De ce se întâmplă atât de des aceste lucruri? Fiindcă la vârful politicii românești lucrul în echipă, parteneriatul, inclusiv cu societatea civilă, reprezintă doar idei și intenții luate mereu în bășcălie. Mai fiecare actant politic nutrește un singur gând: cum să-și anihileze adversarul politic ca să-și impună propria voință. În rest, poporul este invocat de fiecare dată ca monedă de schimb de către un centru de putere sau altul. N-ar fi rău să fie bine Însă actuala Constituție este construită tocmai pe altfel de coordonate: echilibrul, colaborarea între cele trei puteri ale statului, nu concurența, respectul între vârfurile politice fără a se inventa pacte de coabitare, lucrul în echipă, funcționarea corectă a principiului reprezentativității… Vorbe clamate în van de atâta amar de vreme. Din păcate, parazitând spațiul public românesc, frecvența sintagmei „coabitare cu năbădăi” demonstrează până la urmă penuria de mijloace și idei a confruntărilor noastre politice cu tot cu abordările din presă și sărăcia vocabularului de specialitate.