Sistemul medical din România este bolnav ?

Ba grevă de avertisment, ba se pregătesc de grevă generală… ceva este curios (ca să nu zic suspect). De ce? Păi, când s-a tăiat 25% (40% de fapt) din salariu, de ce nu erau mari frământări?

 

Dar să mă întorc în decembrie 1960 – ianuarie 1961, pe când eram elev în cl. a VIII-a. Pe atunci am stat, în spitalul vechi din Suceava, internat 6 săptămâni: am fost operat la piciorul drept de medicul Vasile Andriu. Șase săptămâni, cu injecții din 3 în 3 ore! Penicilină, streptomicină, vitamina C, plus tot felul de pastile și Cavit). Eram pacientul cu cea mai mare „vechime”. Părinții erau țărani individuali, cu puțin pământ și cu 4 copii. Credeți că au plătit spitalizarea mea? Ași! Și asta în timpul lui Gheorghe Gheorghiu Dej! Acum, la șase săptămâni de spitalizare cât s-ar plăti? Fac un salt de 7 ani, eram student și, într-o sâmbătă după-amiază, am fost trimis la spitalul nou din Suceava. Diagnosticul? Apendicită acută. Analize urgente, doctorul Vasile Andriu (fie-i țărâna ușoară!) a fost chemat de acasă. S-a făcut ora 21. A venit urgent. Ce credeți că a făcut? A negociat cumva? A întrebat de vreo trimitere de la medicul de familie? Nu! M-a întrebat de examene, încercând să mă liniștească. Eu i-am spus că nu mă tem de operație, arătându-i piciorul operat de domnia sa. S-a arătat foarte surprins și m-a operat urgent, arătându-mi apendicele scos. Părinții erau acum cooperatori, și iarăși n-au plătit nimic! Era deja la începutul „iepocii” de aur… Așadar, cum de atunci era posibil, iar acum nu? Unde am ajuns, la 24 de ani de la „Rivaluția” din 1989? Tot reformăm sistemul medical, dar nimic nu s-a îndreptat. Oare de ce? Să fie clar: până când medicii nu vor avea salarii decente, până nu se vor aloca procente suficiente din PIB, bașca alte chestiuni, nu se va rezolva nimic! P.S. Posibili pacienți din România, să nu vă îmbolnăviți!