…Este titlul activității organizate pe data de 22 noiembrie a.c. de elevii Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret”, Suceava. Ca parteneră în campania de voluntariat ce se desfășoară sub genericul „Dăruind vei dobândi”, instituția de învățământ a fost gazda acestui eveniment, coordonat de dl director Virginel Iordache și de prof. Purice Genoveva și Guz Maria. Emoția momentului a fost împărtășită alături de oaspeți de seamă printre care s-au numărat cadre didactice, elevi și părinți ori personalități locale (Dan Ionuț Adomniței, director executiv al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Suceava; Brîndușa Sorina Bialy, președinte al Asociației Kontrast-E Suceava; Nicoleta Daneliuc, președinte al Asociației Multicare Suceava; Angela Zarojanu, președinte al Asociației S.E.V.A. Suceava; Adrian Turculeț, reprezentant al Asociației S.A.V.E. Suceava). Deschiderea oficială a manifestării a avut loc în aula instituției de învățământ, prin cuvântul domnului director al colegiului și tot în aceeași locație am urmat prezentarea materialului pregătit de elevii Maria Șpac, Ioana Maria Nemțoi, Nicu Ciobanu, Vladimir Răilean, Eugen Gavrilovici și Narcis Iulian Lepădatu. Aceștia au dat expresie unor virtuți precum empatia sau generozitatea, dăruind în folosul unei cauze care este cu adevărat demnă de lucrul acesta. Au înțeles că acei copii care nu au un părinte sau un tutore sunt cei mai vulnerabili, cei care se confruntă cu cele mai grele obstacole, cărora le lipsește sprijinul necesar ca să se dezvolte normal. Faptul de a trăi fără părinți poate fi o experiență dificilă și traumatizantă. Totuși, mesajul transmis tuturor celor prezenți, fie copii, fie adulți, s-a încheiat într-o notă optimistă. Elevii și invitații au subliniat faptul că e greu să trăiești fără părinți, dar asta nu înseamnă că ești condamnat la o viață tristă și nefericită, atâta vreme cât fiecare dintre noi gândește nu doar cu mintea, ci și cu sufletul. Această idee și-a găsit ecou în situația lui Sebastian Remus Crăciun, invitatul claselor a XI-a G și a XII-a A, care, deși imobilizat într-un scaun cu rotile, a vorbit despre cea de-a doua carte pe care a lansat-o intitulată „Freamăt de speranță”. Cadrele didactice care coordonează o asemenea muncă sunt de părere că ea este utilă, contribuind la dezvoltarea fizică, intelectuală, spirituală, morală sau socială a elevilor, fără să le afecteze participarea școlară, destinderea și odihna.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii