Potrivit unui răspuns semnat de ministrul agriculturii, Daniel Constantin, la o întrebare adresată de deputatul PSD de Suceava Ovidiu Iane, privind soluționarea problemelor cu care se confruntă GAL Sucevița – Putna, se arată că au fost depistate mai multe nereguli privind procedurile de selecție. „GAL Sucevița – Putna a lansat mai multe apeluri de selecție în care a inclus suma maximă care poate fi acordată pentru un proiect, stabilită de organele de conducere ale GAL-ului pentru implementarea propriei strategii, fiind aprobate sume mai mici de 200.000 de euro” se arată în document. Totodată, se precizează că pentru Măsura 41-312, în apelul de selecție făcut public, suma maximă pentru un proiect a fost stabilită de GAL la 40.000 de euro, dar cu toate acestea GAL a selectat un proiect de 67.336 euro. Într-o altă situație, pentru Măsura 41-313, GAL a stabilit suma maximă pentru un proiect la 73.416 euro, dar a selectat cinci proiecte cu valori de peste 80.000 de euro, iar la Măsura 41-322, în apelul de selecție s-a stabilit suma maximă pentru un proiect de 75.000 de euro, iar GAL a selectat proiecte cu valori de 86.350 euro și 75.163 euro. „Această stare de fapt nu poate fi acceptată, deoarece regulile trebuie să fie aceleași pentru toți potențialii beneficiari” se subliniază în răspuns. Ministrul agriculturii atrage atenția că dacă un potențial beneficiar știe că valoarea maximă a proiectului său nu poate depăși o anumită sumă, trebuie să întocmească proiectul astfel încât să se încadreze în suma de bani prevăzută, în caz contrar proiectul neputând obține o finanțare mai mare. Daniel Constantin precizează că, în această situație, pentru protejarea intereselor financiare ale UE și ale statului român, Direcția Generală pentru Dezvoltare Rurală din cadrul MADR, care este autoritate de management pentru PNDR, a solicitat Direcției de Control și Antifraudă din minister să facă verificări la GAL Sucevița – Putna. „Arătăm că GAL-urile, în implementarea strategiilor de dezvoltare locală, trebuie să urmeze niște reguli stricte, ce le-au fost aduse la cunoștință, reguli ce sunt stabilite inclusiv pentru apărarea intereselor financiare ale Uniunii Europene și statului român” se arată în finalul răspunsului ministrului agriculturii.
Ministrul agriculturii răspunde deputatului Ovidiu Iane, cu privire la problemele GAL Sucevița – Putna
Direcția Generală de Dezvoltare Rurală din cadru MADR a depistat mai multe nereguli la procedurile de selecție ale Grupului de Acțiune Locală (GAL) Sucevița – Putna, privind unele proiecte derulate prin PNRD, iar Direcția de Control și Antifraudă face verificări la acest GAL.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii