mr. Mihai Marian Lungu
Maiorul degajat din fața mea, doar în cămașă, cu un nod perfect la cravată, cu mâini frumoase, liniștite, sigure, pe cea dreaptă cu o verighetă fină și elegantă, știe ce vrea de la viață și probabil va obține de la ea tot ce își dorește. Și are timp berechet pentru asta pentru că a împlinit abia 35 de ani. Îi place pescuitul, joacă fotbal, îi plac romanele lui James Clavell, este atras de Japonia, pe care își dorește s-o vadă într-o zi, și de tot ce înseamnă cultura arabă. Este extraordinar de respectuos, dar fără a fi scorțos sau infatuat. Este deschis, comunicativ, iar uneori roșește când, al naibii ziarist, îl provoacă la subiecte de dincolo de viața militară. Când i se ridică bujorii în obraz însă, îmi amintesc despre faptul că omul din fața mea a ținut piept de zeci de ori ultrașilor din galeriile isterice ale echipelor de fotbal din București, a făcut față altor zeci de proteste din Capitală care, unele, au luat-o razna spre violență. Mă gândesc imediat că omul cu care stau de vorbă a simțit pe la ureche șuierătură de glonț, a dat onorul la catafalcul primului soldat român căzut în Kandahar, a văzut moarte și sărăcie printre oameni care trăiesc din nimicul încins al deșertului și a petrecut luni de zile în pericolul din Afganistan despre care niciun militar nu vorbește cu adevărat când se întoarce acasă. Și cu toate acestea am încercat să nu mă las indusă în eroare de zâmbetul cald și de vorba lui lină, suavă, uneori. Maiorul din fața mea este o nucă tare, dar una pe care merită s-o spargi ca să ajungi la miez. „Lumea nu înțelege că societatea ne plătește nu pentru a o lăsa să facă ce vrea” Traseul carierei de 13 ani în Jandarmeria Română a maiorului Mihai Marian Lungu, noului inspector-șef al Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava, a fost complex și deloc comod. La 35 de ani doar, tânărul maior bucureștean a urcat cu pași mari spre succes. De ce s-a făcut jandarm? Pentru că îi plac oamenii, lucrul cu oamenii. A absolvit Academia de Poliție în 2001, fiind prima generație de ofițeri de jandarmi a mileniului 3, într-un moment când, după ce minerii au făcut regula în București cu bâtele, statul român s-a dumirit câtă nevoie este în stradă de jandarmi bine pregătiți și a început să investească masiv în această structură de ordine. La 23 de ani, în cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei București, a executat prima misiune, asigurarea măsurilor de ordine publică la un meci al naționalei României pe stadionul „Lia Manoliu”. Au urmat apoi misiuni după misiuni, sute, într-un București complicat, frământat des de convulsii sociale și de o eronată înțelegere a libertăților democratice din partea cetățenilor. Sublocotenentul, locotenentul, căpitanul și mai apoi maiorul Marian Lungu a învățat acel „lucru cu oamenii” în teren, practicând, confruntându-se cu situații complexe, dar în care avea de urmat o singură linie, cea ca legile românești să fie respectate. „Lumea spune, «eu te plătesc pe tine». Dar aceeași lume nu înțelege că ne plătește nu pentru a o lăsa să facă ce vrea. Societatea ne plătește pentru ca atunci când greșește eu să spun «Domnule cetățean, ați greșit, legea spune una, iar dumneavoastră ați făcut altceva». Paradoxul este că toată lumea dorește respectarea legii, dar până la persoana în cauză”, a încheiat ofițerul de jandarmi pledoaria. „All cops are bastards” Mr. Lungu a executat misiuni grele care astăzi, la multă vreme după îndeplinirea lor, par simple și chiar uitate. Nu mai vorbește de cele de demult, amintindu-și doar de cele de anul acesta. Ca ofițer la comandă a asigurat tihna cununiei Elenei Băsescu, când, afară, zeci de protestatari îl huiduiau pe socrul mic, președintele României. A condus și participat la evacuarea de două ori din stadion a galeriei de fotbal Dinamo, cea mai violentă galerie bucureșteană, în situații în care lumea venită la meci cu dreptul suprem de a-l urmări în siguranță intrase într-o încrucișare de violențe periculoase. „Ultrașii pot fi potoliți pe moment, dar focarul rămâne. Au o ură teribilă față de noi, forțele de ordine, care se alimentează mereu. Știți că sunt printre ei unii care și-au tatuat pe braț «All cops are bastards» (toți polițiștii sunt ticăloși)? Și dacă ar fi doar o ură față de mine ca jandarm sau față de sistem, m-aș împăca, dar este o ură față de alți oameni. Această ură trebuie s-o blocăm, s-o limităm să se dezvolte”, crede ofițerul bucureștean. Mr. Marian Lungu a participat și la restabilirea ordinii publice în urma conflictelor din septembrie, din Centrul Vechi al Bucureștiului, generate de suporterii maghiari înainte de partida cu Naționala României. „Când am ajuns la stadion cu suporterii maghiari, colegi de-ai mei descoperiseră cu câteva minute înainte un grup de 40 de persoane care aveau pregătite cocteiluri Molotov, bâte, săbii, tot arsenalul pentru a ataca autocarele suporterilor maghiari. Unul din grup a declarat apoi presei că s-a simțit jignit de o colegă jandarm care i-a găsit sticla cu benzină, iar un reporter a scris că a fost un abuz al Jandarmeriei. Vă puteți închipui unde se ajungea dacă noi nu interveneam și un autocar ungar era atacat cu sticle incendiare? Știți, o medalie are două fețe…”, amintește maiorul. Își amintește și de lucrurile bune, câte un „mulțumesc” din partea unui adult scos din bucluc sau o poezie oferită de un copil într-o situație de neuitat. „Vă rog”, începutul unui dialog cu același epilog: supunerea față de lege Îl provoc pe șeful IJJ Suceava spunându-i că sunt prea mulți de „vă rog” în gura jandarmilor și a polițiștilor în stradă, față de anumite categorii de persoane pentru care ar fi mai potrivite o pereche de cătușe. Dar mr. Lungu a făcut școala mai încoace și a învățat că mai importantă în tehnica militară de ordine publică este non surprinderea, nu corecția cu bulanul. Adică orice dialog cu omul care a încălcat legea trebuie să înceapă de la un „vă rog”, să continue cu o informare despre ce repercusiuni își poate atrage și abia apoi cu restabilirea ordinii și eventual aplicarea unei sancțiuni. „Folosirea unui vă rog este importantă, pentru că cetățenii resping ideea de autoritate, se simt lezați când o forță a statului intervine ferm și hotărât. Jandarmul însă trebuie să aibă atitudinea potrivită și să fie respectuos cu oricine s-ar confrunta. Acum 2 luni, în cadrul unui protest privind proiectul de la Roșia Montană, am asigurat într-o duminică deplasarea prin București a coloanei de manifestanți care blocau calea de comunicație. Se putea face loc și circulației auto, pentru că nu este normal să ceri un drept și să-l încalci pe al altuia. Am spus «Vă rog, mergeți pe partea cealaltă». «Sunt român și fac ce vreau, e dreptul meu să merg pe unde vreau», răspunde un manifestant. Îi spun că încalcă o lege, iar el îmi replică din nou «Ce vorbești, mă!! Voi încălcați legea că apărați pe cine nu trebuie». Aceasta a fost o situație ușoară, dar în orice situație, dialogul nu poate merge mai departe decât până la supunerea față de lege. Nu e întotdeauna un lucru simplu, pentru că societatea devine tot mai rea, mai violentă, mai refractară la forțele de ordine și ne vede ca pe dușmani. Dar noi nu suntem dușmani. Misiunea noastră este clară, apărarea siguranței și integrității cetățeanului și nimic altceva”, conchide militarul. Și așa, cu școala făcută mai încoace, spre mileniul 3, maiorul Lungu păstrează o mare mândrie profesională, aceea că niciun om din subordinea lui nu a fost anchetat sau să fi fost chemat să dea socoteală vreodată pentru modul cum și-a executat misiunile. Iar el, în 13 ani de ordine publică în București, n-a lovit pe nimeni. Singura palmă (din păcate doar una) dată unui cretin care-și bătea nevasta, nu se pune. În Kosovo… chiar plăcut Munca din cadrul Jandarmeriei București a mr. Marian Lungu a fost întreruptă de două misiuni, una în 2009, în Kosovo, cea de a doua, în 2011, în Afganistan. În Kosovo, în misiune de menținere a păcii, prima sub egida Uniunii Europene și nu a NATO, el a fost comandant al plutonului „Alfa” din cele trei plutoane din cadrul detașamentului. I s-a părut chiar „plăcut” acolo. 30 de ani, prima misiune, adrenalină, plecase în misiune cu cea mai mare notă obținută la testele preliminare… Au fost însă misiuni în care etnicii sârbi intrau în conflict cu cei kosovari, au fost situații, locuri mai mult sau mai puțin periculoase, a pipăit găurile lăsate de un Kalașnikov în mașina în care era transportat, dar ofițerul vorbește destins și mai puțin despre acea perioadă de MMM (în românește, monitorizare, mentorare și sfătuire) din provincia Kosovo. Cele 12 portrete din biserică Afganistanul din 2011 însă a lăsat urme în sufletul său și sunt încă în mintea lui amintiri înnegurate care nu se vor șterge niciodată. Lungu a fost unul din primii 6 jandarmi români care au plecat în Afganistan. Pe aeroport în Kabul, după 12 ore într-un Hercules C3, grupul s-a despărțit; 3 plecau în nord, el și alți doi în sud. Astfel a ajuns ofițerul de jandarmi, pentru 7 luni și jumătate, în zona Kandahar, una dintre cele mai periculoase zone din Afganistan. A „tras” în cea de-a doua bază militară americană ca mărime, după „Bondsteel” din Kosovo. 35.000 de militari de naționalități… ca în Turnul Babel. Națiuni principale, Statele Unite, Australia, Maria Britanie dar și… România. Țara noastră avea 2000 de oameni dislocați acolo. Marian Lungu era în Afganistan când a fost ucis acolo primul ostaș român. Alt minister, dar aceeași durere. Își amintește, și i se face pielea de găină, ceremonia de la aeroport, înainte ca trupul celui căzut să fie îmbarcat în avion spre țară. „Transmiți condoleanțe, formal, pentru că orice ai spune în plus nu-și are rostul. Am mers apoi să acordăm onorul celui căzut în luptă. Sicriul era depus pe un catafalc pe pista aeroportului. Avionul aștepta la vreo 200 m, colegii lui vorbeau despre meritele camaradului lor, când a sunat alarma. Toată lumea s-a culcat pe burtă iar în următoarele 20 de secunde trebuia să ajungem la buncărele de protecție. Văd și acum, iar tabloul acesta îl voi avea în minte toată viața. Pe pistă rămăseseră doar avionul, sicriul și camionul care îl transportase. Niciun picior de om, pustiu, gol total. După 4 zile, dădeam să le spun că uitaseră să scoată berna și să o dea jos, dar de fapt mai murise un coleg. În biserica din Kandahar, ridicată de români, am văzut după o vreme 12 portrete de soldați de-ai noștri căzuți în luptă. Oameni care și-au dat viața pentru ceva considerat de alții ca ceva cuvenit: pace, democrație, liniște”, spune jandarmul, cu glas moale, abia șoptit. Ofițerul declară însă că nu și-a permis să se gândească vreodată că își poate pierde viața, pentru că n-ar mai fi putut face nimic, dar a înțeles ceva esențial după Afganistan. „După ce am văzut moarte, sărăcie, oameni care nu aveau nimic și totuși continuau să viețuiască de parcă aveau totul, am înțeles pentru totdeauna că viața este ceea ce este și nu o poți schimba”, încheie mr. Lungu povestirea despre Afganistan. Sunt probabil lucruri și trăiri ce nu se pot mărturisi. Asemeni celor care au încercat experiențe paranormale și nu le pot împărtăși decât altora care au fost în aceleași situații, probabil niciun civil de acasă nu va înțelege pe deplin ce au trăit și simțit militarii noștri în deșertul Afganistanului. Cel mai tânăr șef de inspectorat din Jandarmeria Română „Cariera mea se desfășoară ca o permanentă surpriză. Sunt conștient de ce am făcut, de misiunile pe care le-am executat, de pozițiile pe care le-am ocupat, singurul lucru care mă preocupă este ce urmează după”. În prezent, mr. Marian Lungu e șeful jandarmilor suceveni și este cel mai tânăr șef de inspectorat din toată Jandarmeria Română, dar nu pare intimidat și pare să știe care este principala calitate a unui șef. „Corectitudinea, aceasta trebuie să reprezinte un șef. Poți avea probleme cu comunicarea, probleme de management, dar cât timp nimeni nu-ți poate reproșa că ești incorect, totul funcționează. Toți colegii trebuie tratați cu aceeași măsură pentru că niciunul, indiferent de grad, nu are absolut nimic în plus față de celălalt. Eu pornesc de la ideea că toți oamenii mei sunt de încredere, până la greșeala intenționată. Pot înțelege și ierta un accident, dar greșeala intenționată dovedește, în cel mai fericit caz, lipsă de respect”.
Comentarii