„Rezultatul pozitiv al raportului de audit efectuat de către Compania Națională de Transporturi Aeriene SA. la Aeroportului «Ștefan cel Mare» Suceava, demonstrează că sunt îndeplinite condițiile pentru continuarea zborurilor pe timp de iarnă, dat fiind faptul că poate asigura servicii de handling aeronavelor în condiții optime și de siguranță, activități de degivrare, precum și întreținerea stării tehnice a mijloacelor de deservire a aeronavelor existente în dotarea aeroportului”, se arată în comunicatul CJ Suceava. Totodată, se menționează că Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava nu este închis și oferă în continuare posibilitatea aterizării și decolării aeronavelor private sau în regim charter. CJ Suceava arată că în fiecare zi aterizează și decolează o cursă în regim privat sau charter, precizând că doar în data de 23 octombrie au aterizat pe aeroportul sucevean patru aeronave ale unor companii din Israel, România, Rusia și Croația. CJ Suceava anunța, vineri, că, după primirea rezultatului final al acestui audit al Tarom, cursele vor fi reluate în zilele de luni, miercuri, joi, vineri și duminică, cu decolare de pe Otopeni la ora 12.50, aterizare la Suceava la ora 14.00, decolare de pe Suceava la ora 14.25 și aterizare la Otopeni la ora 15.40. Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Ioan Nechifor, a precizat că programul de zbor a fost modificat prin curse de zi, față de cel existent până la data de 27 octombrie, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile din sezonul rece (ceață) și a lipsei din dotare a sistemului de balizaj și a aparaturii de navigație aeriană tip ILS CAT II, cu ajutorul cărora se micșorează distanța minimă de aterizare pe vizibilitate scăzută. El a subliniat că aceste probleme vor fi remediate în urma implementării proiectului de modernizare a aeroportului. Până în prezent, Tarom opera zilnic curse pe aeroportul Suceava cu aterizare seara pe aeroportul sucevean și decolare dimineața. Aeroportul Suceava este modernizat printr-un proiect cu finanțare europeană prin POS-Transporturi, contractul de execuție fiind semnat în 9 august cu firma Tehnic Asist din județul Botoșani pentru modernizarea pistei de rulare, a balizajului, a turnului de control și pentru amplasarea sistemului de navigație tip ILS, costul investiției fiind de 105 milioane de lei fără TVA.
Consiliul Județean Suceava anunță că auditul tehnic efectuat la Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava de către Compania Națională de Transporturi Aeriene SA. a fost transmis, miercuri, și că potrivit acestuia, pregătirea profesională a personalului implicat în asigurarea serviciilor de handling al aeronavelor, precum și starea tehnică a utilajelor și a mijloacelor de deservire a aeronavelor existente în dotarea Aeroportului Suceava, sunt corespunzătoare și că nu au fost înregistrate neconformități. Totodată, se arată într-un comunicat al CJ Suceava, buletinele de analiză, emise în urma verificării în laboratorul Tarom a lichidului degivrant pentru aeronave corespunde cerințelor.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii