„Am lăsat justiția să facă dreptate și a făcut”

Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Ioan Nechifor, a salutat hotărârea irevocabilă a Tribunalului Suceava prin care Mănăstirea Putna a avut câștig de cauză în procesul cu privire la revendicarea celor 14 hectare de teren ce formează vatra mănăstirii. Președintele Consiliului Județean Suceava a declarat că nu a dorit să se pronunțe în această speță pe parcursul desfășurării procesului. „Am lăsat justiția să facă dreptate și a făcut. Susținem Biserica în măsura posibilităților și suntem alături de eforturile de protejare a monumentelor religioase din județul nostru”, a spus Nechifor.
 

Cătălin Nechifor

Președintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a mai menționat că Mănăstirea Putna nu este un caz singular în județ unde se dorește construirea în zona de protecție a monumentelor. „Menționăm că mai există situații, cel puțin ciudate, la Mănăstirea Humorului și Mănăstirea Sucevița, unde se dorește să se construiască în zona de protecție a monumentelor, și vom da în continuare tot concursul nostru, chiar dacă, în unele cazuri, autorizațiile au fost date de la un nivel central în trecut”, a declarat președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Ioan Nechifor.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI