Într-un document datat 25 aprilie 1420 se vorbește despre o danie făcută „adevăratei noastre slugi și credinciosului boier pan Oană Vornic”, în care este amintită Poiana lui Chiprian. În Cartea domnească de danie datată 10 februarie 1429 este însă consemnat astfel: „Din mila lui Dumnezeu, noi, Alexandru Voievod, domn al Țării Moldovei. Facem cunoscut, cu această carte a noastră… că… am dat soției noastre, cneaghinei Marena, mănăstirea de la Vîșnevăț (Ișnovăț – n.n.) unde este egumen Chiprian, ca să-i fie ei uric, cu tot venitul și cu toate folosințele care ascultă de această mănăstire ei și copiilor ei”. Tradiția locului consemnează faptul că acest prim egumen al mănăstirii, Chiprian, de la care se trage și numele mănăstirii, ar fi trăit în timpul domniei lui Alexandru cel Bun și al fiului acestuia Iliaș, și că ar fi autorul lucrării hagiografice „Jitia și viața cunoscutului nostru părinte Varvar ce-l izvorâtor de mir, care s-a ostenit în muntele Pelagonez”, lucrare scrisă pe la 1435. Prin Cartea domnească de danie din 1 aprilie 1470, Ștefan cel Mare dăruia ,,prisaca lui Chiprian de la Botna și cu mănăstirea care este la obârșia Vîșnevățului și cu toate poienele, prisăcile, care sunt pe acest hotar, pe care le-a stăpânit popa Chiprian au fost dăruite și întărite mănăstirii de la Neamț, unde este Hramul Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos”. În hrisovul domnesc din 7 mai 1470, se amintește de donația făcută de ,,mătușa noastră Cneajna, de bună voia ei și nesilită de nimeni, și a dat din ocina sa dreaptă, pentru sufletul părintelui ei, Alexandru Voievod, și pentru sufletul mamei ei, Marina și pentru sufletul și sănătatea ei… și noi de asemenea și de la noi am dat și am întărit la Botna să fie mănăstirii uric cu tot venitul.”
Picătura de istorie
Dealurile molcome, parcă niciunde mai frumos împădurite, înconjoară Mănăstirea Căpriana ca pe un adevărat giuvaer de istorie, credință și artă. Situată la aproximativ 35 km de Chișinău, pe pârâul Ișnovăț, afluent al Bâcului, Mănăstirea Căpriana își are începuturile încă din vremea domniei lui Alexandru cel Bun.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!




























Comentarii