„Nu am pus bețe în roate activității sportive”

După circa două luni, oficialii Rapid CFR Suceava au reușit să prezinte Primăriei documentele justificative privind cheltuielile făcute în sezonul fotbalistic trecut. Primarul Ion Lungu a declarat că sub semnul nelămuririlor a stat suma 330.000 de lei, situația decontărilor fiind deja clarificată.
 

Ba mai mult, zilele trecute, spre echipa suceveană de liga a II-a au plecat încă 100.000 de lei. Lungu i-a felicitat pe fotbaliști pentru ultima victorie, el punându-și speranța că aceștia vor trage tare pentru a se salva de la retrogradare. „S-a clarificat situația și, o dată în plus, arătăm că nu am pus bețe în roate finanțării activității sportive” a precizat edilul-șef. În același context, el a declarat că va propune Consiliului Local un proiect de hotărâre privind premierea lui Sergiu Corban, campion european cu naționala de minifotbal a României. „Chiar dacă este vorba despre un sportiv amator, este o onoare câștigarea unui campionat european, să înfrângi Anglia, Germania, pentru a ajunge în finală” a subliniat primarul, adăugând că propunerea va fi de 2.000-3.000 de lei. Sergiu Colban este jucător al echipei de fotbal Railex Suceava. În ceea ce privește handbalul, primarul Ion Lungu spune că a avut discuții cu rectorul Universității „Ștefan cel Mare”, Valentin Popa, săptămâna viitoare urmând a fi găsite soluții pentru a fi deblocată și finanțarea CS „Universitatea”. „Vom sta cu creionul în mână, cu legislația în față, să găsim soluțiile cele mai corecte de finanțare a handbalului. Îmi doresc ca în noiembrie, cel târziu, să intrăm în Consiliul Local cu un proiect de hotărâre, astfel încât să avem o finanțare corespunzătore din retur” a explicat primarul, susținând că, în aceste condiții, jucătorii plecați se vor întoarce la Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI