„Împarte cu mine”

Pe 25 septembrie Asociația „Deschide Inima” a lansat programul de responsabilitate și conștientizare socială „Împarte cu mine” dedicat copiilor defavorizați, care nu au niciun viitor, dar și celor ce pot fi exemple autentice și vor să ofere inițiative frumoase.
 

Proiectul are ca obiectiv conștientizarea importanței acțiunii de voluntariat în cadrul societății, responsabilizarea grupurilor țintă, prin activități comune de gratitudine și voluntariat și acordarea sprijinului material pentru 150 de copii din Gura Humorului și zonele rurale adiacente. Un alt scop al programului este responsabilizarea cazurilor sociale, ce determină integrarea tinerilor în societate. Renate Luică – vicepreședinte Asociația „Deschide Inima”: „Prin amplasarea punctelor de colectare încercăm să ajutăm peste 150 de copii care au nevoie de sprijin: de la încălțăminte pentru iarnă, până la rechizite școlare și alimente. De asemenea, dorim să integrăm în societate copiii defavorizați prin lansarea programelor sociale, dar în același timp, vrem să îi și responsabilizăm. Le oferim ceea ce ei au nevoie, însă nu vrem ca activitatea să se termine aici. Asta ar însemna ca ei să deprindă un anumit obicei de a primi, iar, după cum bine știm, obișnuința duce la rutină și în ultimă instanță la indiferență. Adolescenții de astăzi reprezintă generația următoare și de aceea trebuie să contribuim la formarea lor.” Un studiu aplicat pe aproximativ 100 de tineri din zona Bucovinei, cu vârsta cuprinsă între 11 18 ani, arată faptul că printre valorile existente în viața tinerilor se numără tehnologia de ultimă oră, hainele de firmă, plăcerile sexuale, apartenența la un anumit grup, iar 70% dintre ei încearcă să își descopere identitatea prin raportare la societatea civilă. Elena Florea – director executiv Asociația „Deschide Inima”: „Dacă în alte țări europene, voluntariatul primează pe lista CV-urilor, în România lucrurile stau altfel. La vârsta de 16 ani cei mai mulți dintre copii încă nu au făcut voluntariat și nici nu sunt tentați în a practica voluntariatul pentru că «nu le aduce niciun câștig». În cadrul programului vom încerca să le explicăm, prin diferite activități, faptul că voluntariatul nu numai că îi integrează în societate, dar le stimulează simțul civic și îi responsabilizează.” Primele seminarii aplicative vor fi susținute în luna octombrie, iar primele puncte de colectare donații vor fi organizate la sfârșitul lunii septembrie în orașele Gura Humorului și Câmpulung Moldovenesc. Campania se va desfășura în județul Suceava și se va încheia în data de 22 decembrie 2013.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI