La definitiva plecare a lui Onu Cazan

Cu câteva zile în urmă ne-am despărțit definitiv și dureros de Onu Cazan, scriitorul implicat în nu puține momente și perioade decisive din existența Societății Scriitorilor Bucovineni și ale revistei ,,Bucovina literară”.

 

Ce-i drept, anul acesta susținătorii literari din zonă l-au avut mai puțin aproape pe cunoscutul prozator, legat sufletește de Suceava și de Bucovina, deși rădăcinile sale se află pe meleagurile buzoiene. Dar prozatorul și-a definit existența literară în locurile atât de cunoscute și îndrăgite din aceste orizonturi inegalabile de aici. Stau mărturie în acest sens nu puținele manifestări literare de care și-a legat numele și s-a implicat în derularea unora din acestea. E suficient să amintim de numeroasele evenimente literare sucevene, precum și de prezența sa pe drumul sinuos al apariției revistei ,,Bucovina literară”. A nu se înțelege că Onu Cazan se caracteriza prin implicarea cu orice preț într-o situație sau alta, pentru că însăși neutralitatea sa a fost aceea de politicoasă reținere, deși derularea vieții literare nu l-a putut niciodată exclude. De altfel, felul său prietenos și săritor la nevoie l-a caracterizat de fiecare dată. Este demn de menționat contribuția ce a avut-o la apariția și susținerea revistei ,,Bucovina literară” și a Societății Scriitorilor Bucovineni. Onu Cazan n-a fost un intempestiv, altfel zis un băgăreț cu orice preț în desfășurarea vieții literare din Bucovina, ceea ce nu înseamnă că a stat deoparte, mulțumindu-se cu neimplicarea sa. Sunt binecunoscute prezențele sale la mai toate evenimentele marcante ale vieții literare din Suceava și din zonă, în existența și susținerea publicațiilor literare de aici. Ca prozator, Onu Cazan a fost un model de observator neutru, care și-a migălit textele, publicate fie în reviste, fie în culegeri, fie în volume proprii. Ce-i drept, a știut ca în relația cu acestea să-și păstreze o neutralitate elegantă, pe care a voit să o cultive cu asiduitate. De altfel, neimplicarea sa în viața literară a Sucevei (și nu numai), manifestată în cea mai mare parte a existenței, a purtat semnul discreției și al distincției într-o neutralitate voită. Ceea ce îi conferea particularitate și singularitate. Iată de ce dispariția lui Onu Cazan rămâne dureroasă și de neocolit pentru viața literară a Sucevei. A nu se pierde din vedere încă un element important: cel al poziției oficialităților față de realitatea vieții spirituale. Altfel spus, cum se explică indiferența acestor oficialități față de oamenii de artă?