Până pe 20 octombrie

Liceele sunt invitate să-și înscrie elevii la un concurs pentru tinerii traducători

> „Juvenes translatores” a ajuns la ediția a VII-a
 

Uniunea Europeană invită liceele să își înscrie elevii la concursul anual al Uniunii Europene pentru tinerii traducători, începând din această perioadă și până pe 20 octombrie, la adresa de internet http://ec.europa.eu/translatores/index_ro.htm. Formularul online este disponibil în toate limbile oficiale ale UE, printre care se numără, pentru prima dată, și limba croată. Cunoscut sub numele de „Juvenes translatores”, concursul, aflat la a VII a ediție, va avea loc în data de 28 noiembrie, simultan în toate liceele selectate, prin tragere la sorți. Ediția de anul acesta este deschisă elevilor născuți în 1996, indiferent de naționalitate. Sunt așteptate la înscrieri peste 760 de licee, fiecare școală putând înscrie între 2 și 5 elevi. Ei trebuie să traducă un text de o pagină, în funcție de alegerea exprimată pentru oricare dintre cele 552 combinații posibile între cele 24 de limbi oficiale ale UE. Având în vedere că 2013 este Anul european al cetățenilor, textele care urmează a fi traduse vor avea ca temă cetățenia europeană și avantajele acesteia pentru locuitorii UE – în calitate de persoane particulare, consumatori, rezidenți, studenți, lucrători sau actori politici, au precizat reprezentanții UE. Textele vor fi notate de traducători din cadrul CE, care vor selecta câte un câștigător pentru fiecare țară. În aprilie 2014, toți câștigătorii vor fi invitați la Bruxelles pentru decernarea premiilor.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: