Un cap în gură și lipsire de libertate la Sadova

 

La data de 9.09.2013, în jurul orei 11, polițiști din cadrul Postului de Poliție Fundu Moldovei au fost sesizați de Angel A., de 45 de ani, din localitate, despre faptul că, în jurul orei 9.30, l-a lovit cu capul în zona feței pe Vasile V., de 51 de ani, localnic, și l-a legat. Motivul: l-a surprins cu oile la păscut pe un teren pe care nu avea permisiunea proprietarului, cum avea el, și l-a imobilizat pentru a avea… dovada că l-a surprins cu animalele la păscut pe acel teren. La fața locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta și Postului de Poliție Fundu Moldovei, care a constatat că victima era deja dezlegată de Nicolaie P., alt cioban, ce se afla în zonă, și care l-a găsit. Locul producerii evenimentului, aflăm de la poliție, se află în zona denumită „Măgurele” din comuna Sadova. Cercetările au stabilit că între cei doi a avut loc o altercație, în locul de mai sus, în urma căreia Angel l-a lovit cu capul peste față pe Vasile. S-a luat legătura cu Serviciul de Medicină legală Suceava, în vederea examinării medico-legale a celui din urmă, pentru stabilirea modului de producere a leziunilor, victima aflându-se la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc după ce a ajuns acolo preluat de o ambulanță. Diagnostic: ,,traumatism cranio-cerebral și facial”. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și lovire sau alte violențe, fapte aflate în concurs.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI