Poliția orașului Gura Humorului s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că un anume Bogdan G., de 39 de ani, din localitate, a fost înțepat cu un obiect ascuțit în zona piciorului stâng și transportat la Spitalului Orășenesc Gura Humorului, unde a fost diagnosticat cu ,,plagă tăiată gamba dreaptă 1/3 mediană cu șoc hemoragic”, acesta fiind transferat ulterior la Spitalul Județean Suceava și supus unei intervenții chirurgicale. Din primele verificări, a rezultat că, la data de 31.08.2013, în jurul orei 9.07, Mihai M., de 32 de ani, și Cristian N., de 37 de ani, ambii din localitate, l-au atacat pe Bogdan G., care se afla în parcarea din fața unui restaurant din orașul Gura Humorului. În timpul conflictului, Mihai M. l-a înțepat cu o furcă în piciorul drept pe Bogdan G., după care cei doi agresori au părăsit locul faptei într-o direcție necunoscută. În urma măsurilor între-prinse, autorii au fost prinși, iar cauza a fost preluată de Serviciul de investigații criminale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava. Sa stabilit faptul că victima necesită pentru vindecare 22-25 zile de îngrijiri medicale, viața acesteia fiind pusă în pericol ca urmare a modului de aplicare a loviturii. Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor calificat, cu inculpații reținuți pentru 24 ore, urmând să fie prezentați instanței de judecată pentru emiterea mandatelor de arestare preventivă.
Furie
> Victima necesită pentru vindecare 22-25 zile de îngrijiri medicale, viața acesteia fiind pusă în pericol ca urmare a modului de aplicare a loviturii
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii