Ponta e așteptat la Putna pentru regiunea având capitală Suceava

Vicepreședintele PDL pentru regiunea de nord-est, deputatul sucevean Ioan Bălan, a declarat ieri că dacă primul ministru Victor Ponta va participa în data de 15 august la hramul Mănăstirii Putna, așa cum a făcut în ultimii ani, îl va invita pe acesta să discute cu Comitetul de inițiativă pentru înființarea unei a doua regiuni în zona de nord-est, cu capitala la Suceava.
 

„În ideea că și în acest an va fi la fel, încerc să profit de situație și să fac o invitație premierului Victor Ponta la o discuție la care să participe reprezentanții Comitetului de inițiativă pentru înființarea celei de-a doua regiuni în zona de nord-est, cu capitala la Suceava” a spus liderul PDL. Bălan a precizat că dorește să-i prezinte premierului Ponta hotărârea luată în consens de toți participanții, reprezentanți ai partidelor din întreg spectrul politic, ai societății civile, mediului academic privind sprijinirea acestui proiect de înființare a unei regiuni cu capitala la Suceava. „Sper că, sub auspiciile vizitei la Putna și încărcăturii religioase și istorice puternice a lui Ștefan cel Mare și Sfânt, să avem măcar același rezultat ca celebrul «Nabucodonosor», adică Radu Mazăre, care a reușit să forțeze înființarea regiunii Dobrogea” a spus vicepreședintele regional al PDL. Reprezentanți ai partidelor politice, minorităților naționale și organizațiilor neguvernamentale au votat, joia trecută, un apel pentru susținerea înființării a unei a doua regiuni în nord-estul României, iar senatorul PDL Gheorghe Flutur a fost desemnat să facă lobby în acest sens în Parlament.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI