Zeița vânătorii, în variantă modernă

Diana, cea cu pistolul cu gaze

La data de 17.07.2013, ora 14,20, în urma măsurilor operative, polițiștii Postului de poliție Baia s-au sesizat din oficiu despre faptul că Diana C., din municipiul Arad, se află pe raza localității la o rudă de-a sa și deține ilegal un pistol.
 

Cu ocazia verificărilor, aflăm de la poliție, Diana a predat poliției pistolul cu gaze, calibrul 8 mm, fără muniție aferentă, fără serie, pistolul fiind păstrat într-o cutie de plastic originală, la locuința sus-menționată. Cea în cauză a declarat că pistolul îi aparține concubinului său, Alin B., de 23 de ani, din municipiul Arad, care l-a cumpărat în anul 2010, dintr-un magazin din Italia, cu suma de 100 euro, fiind adus în România de către proprietar în anul 2012. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de deținere ilegală de armă neletală din categoria celor supuse autorizării și trafic ilicit de gen. În mitologia romană, Diana, zeița vânătorii, avea un arc asupră-și. Se vede treaba că între timp s-a ajuns la pistolul cu gaze…

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI