Cercetarea și elucidarea unor teme istorice majore, fie ele și ale epocii socialiste, despre care avem, deocamdată, doar aprecieri pripite și nu întotdeauna temeinic documentate și justificate, este, fără îndoială, o datorie pentru orice român care se respectă și, cu atât mai mult, pentru un istoric ce se vrea slujitor al adevărului.
Este și cazul lui Lucian Fedor, absolvent al Facultății de Istorie și Geografie de la Suceava, care, nu demult, și-a susținut, cu succese strălucite, o teză de doctorat cu tema lucrării pe care azi ne-o oferă tipărită în chiar Editura Universității „Ștefan cel Mare”. Încercarea și preocuparea statului român, după Declarația din aprilie 1964 – dar, de fapt, într-o formă voalată, chiar îndată după retragerea trupelor sovietice de ocupație, în 1958 – de a ieși din sfera influenței și preponderenței exclusiv sovietice, prin orientarea spre țările occidentale, avansate, dezvoltate, reprezintă o temă majoră, dintr-un amplu domeniu încă puțin cercetat obiectiv și fără prejudecăți politice, conjuncturale. Faptul este cu atât mai necesar cu cât, între țările estice și sud-estice europene, în care noul regim fusese adus și impus de tancurile sovietice, în deplină înțelegere cu marii aliați occidentali – care au câștigat războiul, dar au pierdut pacea, în beneficiul Imperiului roșu, pe care l-au salvat – mai întâi Iugoslavia lui Iosif Broz Tito, și, la câtva timp, România lui Gheorghiu Dej și Ion Gheorghe Maurer – cel care în istoria statului român a deținut cea mai lungă perioadă funcția de prim-ministru – s-au aflat printre primele care s-au opus sub diferite forme, timide inițial, apoi mai îndrăznețe, ordinelor arbitrare și dogmatice ale Moscovei. În cazul temei de față, „Relațiile între România și R.F. Germania”; deși, în mod oficial, conform legislației în vigoare, nu toate arhivele din cele două țări au devenit accesibile, fiind, încă, unele restricții timp de 50 de ani de la evenimentele analizate. Tânărul Lucian Fedor, animat de pasiune, înzestrat cu perseverență și o foarte bună pregătire științifică, bun cunoscător al limbii germane, plin de curiozitate, răbdare, meticulozitate, acribie și rigurozitate, a stăruit, a căutat și găsit înțelegere, atât la conducătorii arhivelor românești, cât și la Ambasada Germaniei și în fondurile de documente românești și germane, încât a reconstituit o imagine complexă, veridică, nuanțată, obiectivă, convingătoare, asupra contextului și evoluției reluării și dezvoltării, la început chiar în condițiile „Războiului Rece”, apoi în anii destinderii și coexistenței pașnice, a relațiilor româno – R.F. Germania, la început pe tărâm economic, începând din anul 1950, apoi, pe măsura statuării și dezvoltării acestora, după un deceniu, din 1960, și în domeniul cultural, pentru ca, printr-un dialog atent și permanent, între 1963-1967, să se depășească toate dificultățile și adversitățile existente între cele două state, reluându-se și legăturile diplomatice. Inițiativele și preocupările, ca și strădaniile și împlinirile României în acest domeniu au reprezentat unul dintre primele și cele mai importante succese ale fostelor țări socialiste europene. Demersul științific întreprins de Lucian Fedor are o bază de documentare solidă, bogată, de prim rang: Arhivele Naționale Istorice Centrale, fondurile CC ale PCR, ale serviciilor Cancelariei Relațiilor Externe, Secției economice, Rapoarte economice ale instituțiilor centrale românești etc. – Arhivele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), Arhivele Ambasadei R.F. Germaniei la București – anuare, rapoarte, date statistice, sinteze aflate în manuscris etc. – publicații de epocă, culegeri de documente românești și germane, și, bineînțeles, lucrări generale, studii și articole pe această temă. Organizându-și tema logic, cronologic și tematic, într-o succesiune ce se desfășoară în șapte capitale – care privesc cadrul general al stabilirii relațiilor dintre cele două țări, relațiile economice, culturale, științifice, de presă, diplomatice, consulare, cât și unele aspecte ale relațiilor privind comunitatea etnică germană de la noi –, autorul adoptă metoda comparatistă și tratează și analizează diacronic și sincronic evoluția acestor relații, demersul său științific însumând aproape 400 de pagini, scrise curgător, într-un limbaj academic, antrenant, care devine și captivant prin iscusința autorului de-a îmbina și armoniza cele patru elemente ale unei bune lucrări: informații, organizare, prelucrare și stil, de-a alterna aspectele generale cu detaliile, datele statistice cu comentariile elegante și convingătoare, textul propriu-zis cu fragmente de documente oficiale și de-a presăra și imagini de epocă. Concluziile autorului sunt cele firești, logice, axate și bazate pe fapte, date, informații, argumente indubitabile, incontestabile. După anul 1950 în general și mai ales după plecarea ocupanților sovietici în 1958, evoluția României a vizat două direcții: 1) industrializarea țării cu aport occidental și 2) punerea la adăpost de eventualele imixiuni politico-militare ale rușilor. Gheorghe Gheorghiu Dej împreună cu Ion Gheorghe Maurer voiau să îndepărteze treptat țara de ordinele Moscovei, opunându-se prin diverse forme planurilor lui Hrusciov, de pildă cel de-a face din România o țară eminamente agrară și subordonată Moscovei. Îndepărtarea României de controlul sovietic a primit un temei legal, politic și, într-un fel, și juridic, prin Declarația din aprilie 1964, care a însemnat, în mod real, trecerea României spre o independență decizională, intrarea într-o etapă de liberalizare, la finalul deceniului al 6-lea, angajarea ei în ample relații de industrializare cu R.F. Germania, Franța, Marea Britanie. Autorul întreprinde o prezentare și etapizare a relațiilor româno-germane cu mult discernământ, relevând, bunăoară, că, în general, în cazul României, ponderea cea mai mare a tranzacțiilor era deținută de firmele din domeniul alimentar, iar în cazul Germaniei de cele din domeniul industriei metalurgice; la nivelul anilor ’70, de pildă, exporturile românești erau constituite în proporție de peste 50% din combustibili, materii prime și produse de larg consum, în timp ce importurile din Germania, în proporție de peste 40%, din mașini și utilaje sau mijloace de transport. Întregul demers întreprins de autor este analizat și evaluat în mod critic. De pildă, germanii puneau un accent esențial pe calitatea produselor, caracteristică ce nu era întrunită întotdeauna de mărfurile românești. Nivelul general al schimbărilor dintre cele două state nu a reflectat întotdeauna posibilitățile reale de absorbție ale pieței germane și potențialul de prelucrare și livrare al economiei românești. Autorul relevă, între altele, că nu s-a ajuns la un transfer de tehnologie nouă la nivelul cerut de români, nici investițiile germane pe termen mediu și lung n-au atins parametri așteptați. Germanii își manifestau neîncrederea în legislația românească în ceea ce privește recuperarea investițiilor masive, pe termen lung. Și unele aspecte ale atitudinii statului român față de etnicii germani au influențat evoluția relațiilor dintre cele două state. Statul român a dispus, între altele, deportarea unui mare număr de etnici germani din Banat spre alte zone ale țării. Germanii din România s-au plâns de lipsa unor drepturi, pe care le aveau etnicii germani în statele occidentale democratice. Fără a putea intra în analiza detaliată a multor aspecte pe care le conține această lucrare, conchidem că ea este o reușită, prin rezultatele de ansamblu privind relațiile dintre cele două țări, prin spiritul critic, obiectiv al autorului, prin evidențierea preocupărilor statului român de a valorifica la nivel superior bogățiile țării, de-a nu le înstrăina și concesiona străinilor, de a califica forța de muncă și cu ajutorul specialiștilor străini, în cazul de față al celor germani, și mai ales de-a o reține în țară, în contrast cu ceea ce se întâmplă astăzi. Oamenii politici din zilele noastre ar avea de meditat la obiectivele politice de azi, în condițiile integrării în structurile euro-atlantice, învățând – da, acesta este adevărul – și din intențiile și lucrurile bune ale defunctului regim, fiindcă nu tot ce-a fost a fost rău – un adevăr care încă nu este acceptat dintr-o simplă prejudecată ori dintr-o apreciere pripită, nevalabilă și condamnabilă.
Comentarii