Comitetul Director al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Metropolitană” Suceava se va întruni, mâine, în ședință, pentru a analiza solicitarea de intrare în această structură a 3 noi membri. Este vorba despre comunele Udești, Dumbrăveni și Hânțești, odată cu aderarea acestora numărul unităților administrativ-teritoriale care fac parte din asociația de dezvoltare intercomunitară ajungând la 13. „Și-au manifestat intenția de intra în zona metropolitană alte 3 unități administrativ-teritoriale, respectiv comunele Udești, Dumbrăveni și Hânțești. În aceste condiții, cred că ne-am atins ținta de 200.000 de locuitori pe care ne-am propus-o pentru zona metropolitană”, a declarat șeful asociației, primarul Sucevei, Ion Lungu. El și-a exprimat optimismul că, în cadrul zonei metropolitane vor putea fi promovate importante proiecte cu finanțare europeană, aceste structuri bucurându-se de prioritate în exercițiul bugetar 2014-2020 al Uniunii Europene. „Săptămâna trecută am participat, la Iași, la un seminar pe teme de regionalizare, în cadrul căruia s-a subliniat că aceste asociații de dezvoltare intercomunitară vor avea un rol foarte important, mai ales în exercițiul bugetar următor al Uniunii Europene, cunoscut sub denumirea de «Agenda 2020»”, explică Ion Lungu. Tot mâine, membrii comitetului director vor lua în discuție prevederile caietului de sarcini pentru scoaterea la licitație a întocmirii studiului de dezvoltare durabilă a zonei metropolitane. La finele lunii aprilie, la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Metropolitană” au aderat comunele Verești, Siminicea și Stroiești. Ele s-au alăturat municipiului Suceava, orașului Salcea și comunelor Adâncata, Ipotești, Mitocu Dragomirnei, Moara, Pătrăuți și Bosanci.
> Astfel, aceasta ajunge la 13 membri, cu un total de aproape 200.000 de locuitori
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii