Biserica – Dimineața eternă a Împărăției lui Dumnezeu

 

În Duminica Mironosițelor, 19 mai a.c., la Protopopiatul Suceava I de pe Zamca, cu hramul „Sfinții Împărați cei întru totul cu Apostolii, Constantin și Mama sa Elena Împărăteasa”, au început lucrările simpozionului „Sfinții Împărați Constantin și Elena, promotori ai libertății religioase și mari ctitori de locașuri sfinte”, dedicat împlinirii, în acest an, a 1700 de ani de la Edictul de la Mediolanum prin care Creștinismul era recunoscut la egalitate cu celelalte religii de pe cuprinsul lumii romane. Despre „Creștinismul între toleranță și ignoranță (313-2013)” a vorbit pr. dr. prof. emerit Ioan Antistescu, un foarte bun specialist în drept bisericesc (canonic), îndrumător al preoților din Protopopiatul Piatra Neamț, după cum l-a prezentat pr. protopop Vasile Irimia. „Este o temă despre care s-a scris mult, dar despre care se vorbește foarte puțin. Biserica este o realitate care nu poate fi trecută cu vederea. Este un așezământ diferit de cele obișnuite, ce are la bază criterii exclusiv religioase și morale, dar și forme comune cu instituțiile omenești. Este o realitate veșnic întrupată în timp. Întemeietorul Bisericii este Dumnezeu. Ea este de origine dumnezeiască, este deci veșnică ca și Dumnezeu, izvorăște de la El. Are un început istoric, dar nu are sfârșit precum timpul sau spațiul” a specificat sfinția sa, punctând, totodată, și câteva repere istorice ale evoluției Bisericii: „Biserica se dezvoltă treptat și de la început apar împotriviri. Sfântul Evanghelist Luca, în Cartea «Faptele Apostolilor», povestește cum Petru și Ioan suindu-se la Templul din Ierusalim ca să se roage, găsesc un cerșetor care aștepta cu mâna întinsă să i se dea un ban, însă cei doi apostoli i-au dat ceva mai bun, l-au făcut sănătos în numele lui Iisus Hristos. Mai marii de la Ierusalim i-au amenințat pe apostoli cu temnița dacă vor mai propovădui pe Hristos cel Înviat. Această împărăție în care a apărut Biserica se numea Imperiul Roman și înconjura toată Marea Mediterană (…) și această împărăție s-a menținut până în veacul al V-lea. Biserica vine ca o noutate prin credința și morala ei, într-o împărăție politeistă, fiindcă romanii credeau în tot felul de zei și zeități. Creștinismul vine cu un Dumnezeu nevăzut și astfel se naște contradicția dintre cele două lumi. Împărații au luat măsuri drastice de aducere la ascultare a creștinilor. Persecuțiile vin din două direcții, din partea statului roman și din partea liderilor religioși ai cultelor păgâne. Biserica propovăduia egalitatea tuturor oamenilor, ceea ce era perceput ca o primejdie împotriva orânduirii sociale de atunci.” Părintele profesor a reamintit că persecuțiile și prigoanele împotriva creștinilor au început odată cu domnia lui Nero. „Creștinismul era asemuit cu o sectă iudaică sau mozaică. Romanii nu-i suportau nici pe iudei. Creștinii, persecutați, nu aveau posibilitatea să se organizeze. Peste ei veneau valuri peste valuri de primejdii. Se ascundeau în catacombe. Dar, într-o bună zi, Dumnezeu a ales un vas al Său în persoana lui Constantin cel Mare. Prin Edictul de la Mediolanum sau Milano de azi, în Italia, la 313, semnat cu prilejul întâlnirii dintre Liciniu și Constantin cel Mare, se spune astfel: «Este permis să existați și voi creștinii». Sigur, s-a mai promulgat un edict de toleranță și înainte, sub Galeriu, dar nu a fost pus în aplicare, lumea romană fiind înrăită contra creștinilor. Iată ce face Dumnezeu dintr-un militar! Mâna Lui arată că peste tot stăpânește Dumnezeu. Constantin reface unitatea imperiului roman. Biserica se integrează teritorial statului roman»”. Părintele Antistescu a subliniat că anume Constantin cel Mare fondează Noua Romă la Constantinopol (11 mai 330), de asemenea și diferențele de organizare între cele două Biserici, de Răsărit și de Apus, survenite după Marea Schismă de la 16 iulie 1054. „În Răsărit, Biserica este organizată pe criterii naționale, Biserica Ortodoxă Română, Biserica Ortodoxă Rusă. În Apus nu vorbim de Biserica Catolică Franceză, ci de Biserica Universală sau Biserica Romano-Catolică cu sediul la Roma.” Tot sfinția sa a mai trecut pe răbojul istoriei alte două prigoane, și mai sângeroase decât cele primare, la adresa Bisericii, Revoluția Franceză și Comunismul, dar a vorbit și despre pericolele din umbră la adresa Bisericii ca instituție, și asta deoarece legea protejează imoralitatea în numele mult trâmbițatei libertăți europene. „Aparenta libertate este ca o persecuție clandestină. Biserica duce cu noi dorul Veșniciei și cultivă nădejdea vieții veșnice. Moartea este ca o virgulă, iar fraza se continuă în veșnicie. Închidem ochii aici, ca să ne trezim în dimineața eternă a Împărăției lui Dumnezeu” a concluzionat părintele Ioan Antistescu.