Leul pierde teren în fața euro și a dolarului

Publicarea unor date economice negative din zona euro și-a pus ieri amprenta asupra evoluției leului în fața monedei unice și a celei americane.
 

Cursul euro a urcat de la 4,3311 la 4,3344 lei, într-o ședință în care deschiderea s-a realizat la 4,3320 – 4,3340 lei, cotații apropiate de închiderea de marți. Lipsa ofertei de valută a ridicat euro până la un maxim de 4,3360 lei, pentru ca la ora 14 acesta să se întoarcă la cotațiile de la deschidere. Dolarul american a înregistrat un salt consistent, de circa 1%, cursul urcând de la 3,3311 la 3,3630 lei. Francul elvețian a scăzut de la 3,4910 la 3,4702 lei. Leul ar putea reveni astăzi pe creștere, când are loc o licitație de titluri de stat cu scadența la trei ani, dealerii așteptându-se la o majorare a ofertei de valută venită din partea străinilor care sunt interesați de cumpărarea de obligațiuni românești. Piața nu a fost influențată de anunțul privind menținerea unui excedent de valută al contului curent al balanței de plăți, care conform BNR a fost în primul trimestru de 69 milioane euro, comparativ cu un deficit de 796 milioane euro în primele trei luni ale anului trecut. În regiune, moneda poloneză se deprecia față de euro la 4,165 – 4,178 zloți. În schimb cea maghiară se aprecia la 291,5 – 294,7 forinți. Intrarea în recesiune a Franței, a doua economiei a zonei euro, în primul trimestru și creșterea minoră, cu doar 0,1%, a PIB-ului Germaniei, în aceeași perioadă, după ce cifrele pe ultimul trimestru din 2012 au fost trase în jos, a avut efecte negative asupra perechii euro/dolar care cobora ieri la 1,2853 – 1,2941 dolari. În schimb, SUA pare să fi intrat într-un nou ciclu de creștere economică, ceea ce ar permite Rezervei Federale să renunțe la injecțiile lunare de lichiditate, care se ridică la 85 miliarde dolari, și care au ca efect deprecierea dolarului. De altfel, moneda americană a continuat să se aprecieze în fața celei japoneze, atingând ieri un maxim 102,44 yeni, care nu s-a mai înregistrat din octombrie 2008. În piața la termen de la Sibiu, euro se tranzacționa pe iunie la 1,2860 – 1,2916, respectiv la 1,2890 – 1,29 dolari pe septembrie, iar uncia de aur scădea la 1.406 – 1.413 dolari pentru scadența de luna viitoare.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI