Handbal

Jucătorii de la CS Universitatea Suceava vor să-și îndeplinească obiectivul propus

Mâine de la ora 16, pe DigiSport, cea mai performantă echipă a Sucevei din istorie, CS Universitatea, se va lupta pentru a juca și în sezonul viitor în Cupele Europene la handbal masculin.
 

Handbaliștii suceveni vor să-și îndeplinească obiectivul propus, locul IV în campionat și accesul în cupele europene. Locul IV la capătul sezonului competițional 2012-2013 este clar, însă pentru accesul în cupele europene, CSU Suceava trebuie să treacă de Potaissa Turda în primul meci din Cupa României. Handbaliștii suceveni au o revanșă de acordat în fața singurei echipe care luat toate punctele în disputele directe. Potaissa Turda este singura grupare care a câștigat ambele partide cu CSU Suceava. „Vrem să trecem de Potaissa Turda pentru a demonstra că suntem mai buni ca ei. Nu suntem la potențialul maxim, am avut o perioadă de pauză care nu ne-a ajutat, dar vrem să ne îndeplinim obiectivul propus. Așteptăm ca cei care ne-au promis sprijinul să se țină de cuvânt”, a declarat interul Florin Acatrinei. „Va fi un meci foarte greu și, chiar dacă nu avem motivația optimă, vom încerca să învingem. Noi ne vom bate pentru victorie, așa cum am făcut-o de fiecare dată, și așteptăm ca eforturile noastre să fie răsplătite, pentru că de fiecare dată am vrut să facem performanță” a menționat Răzvan Gavriloaia. „Pentru moment vom uita de problemele financiare și ne vom lupta pentru atingerea obiectivului propus, locul IV în Liga Națională, lucru clar, și un loc de cupă europeană. Noi ne vom lupta pentru victorie, așa cum am făcut-o de fiecare dată, și așteptăm ca să ne fie recunoscute meritele”, a fost de părere cel mai bun marcator al CSU Suceava, Florin Acatrinei. „În cadrul Cupei României diferențele sunt mult mai mici decât în campionat, pentru că un meci este esențial. Noi nu suntem într-un moment bun pentru că am avut o perioadă de pauză și, pe de altă parte, jucătorii au restanțe financiare majore. Avem de luat o revanșă față de singura echipă din Liga Națională care ne-a luat toate cele patru puncte puse în joc. Sunt convins că jucătorii noștri, în pofida problemelor financiare pe care le au, se vor lupta pentru victorie. Trebuie să demonstrăm că suntem mai buni ca ei și eu cred că acesta este adevărul”, a declarat antrenorul Răzvan Bernicu. Sferturile Cupei României: HCM Constanța – Energia Pandurii Tg. Jiu HC Odorhei – CS Caraș Severin Poli Timișoara – Știința Bacău CSU Suceava – Potaissa Turda

Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI