„Zilele medicale ale Sucevei”, ediția a II-a

Peste 350 de medici din toate specializările, despre urgențele medico-chirurgicale

„Zilele medicale ale Sucevei”, eveniment de anvergură națională ajuns la ediția a II-a, se va desfășura la hotelul Zamca din Suceava, în perioada 16-19 mai și va reuni peste 350 de personalități din toate specialitățile medicale de la Suceava și din țară.
 

dr. Irina Badrajan

Dupa cum ne-a informat secretarul general al Colegiului medicilor Suceava, dr. Irina Badrajan, conferința va avea tema „Urgențele medico-chirurgicale, activitate de bază în practica medicală. Actualități medicale”. „Anul trecut, la inițiativa președintelui nou ales al Colegiului Medicilor Suceava, dr. Sorin Hîncu, a demarat acest eveniment, iar faptul că a avut foarte mare succes ne-a făcut ca anul acesta să fim motivați de reluarea lui și sperăm să devină o tradiție și să avem în fiecare an, în luna mai, «Zilele medicale ale Sucevei». Vrem să arătăm că lumea medicală din Suceava poate fi și unită, că nu suntem medicii de familie deoparte și medicii specialiști de alta, că suntem foarte preocupați de calitatea actului medical, în general, și ținem foarte mult la nota de profesionalism și corectitudine în toată activitatea, ceea ce va reieși și din lucrările și comunicările care vor fi prezentate” ne-a declarat dr. Badrajan. Ea a mai informat că, pe tot parcursul congresului, vor fi prezentate lucrări ale unor medici prestigioși din Suceava, Iași, București etc., iar tot cu acest prilej se va desfășura și ședința lunară a Consiliului Național al CMR. „Noi considerăm că va fi o manifestare de excepție, întrucât problematica de urgență va deveni necesitate stringentă de a fi rezolvată, deoarece, în zilele noastre, viața socială și economică ne pun în fața unor situații frecvente de urgență” a spus secretarul general al CMS. Președintele Colegiului Medicilor din România, dr. Vasile Astărăstoae, va vorbi despre „Relația medic-pacient în România“ Manifestarea va fi deschisă oficial joi, 16 mai, la ora 18, la hotelul Zamca, invitatul de onoare fiind dr. Vasile Astărăstoae, președintele Colegiului Medicilor din România. Vineri, de la ora 9, prof. dr. Astărăstoae va susține un curs de bioetică intitulat „Relația medic-pacient în România”. Sesiunea de comunicări va continua și sâmbătă, între orele 9 și 10,30, respectiv 11-13. Partea „de coloratură” a acestui eveniment științific va avea loc vineri, de la ora 10, în parcarea hotelului, și va consta în „prezentarea într-un display” a unei ambulanțe de tip C, dotare recentă a SMURD (care va deveni operațională din această vară și va putea fi văzută în premieră cu această ocazie), a unui spital de campanie (cu „un punct medical avansat”) și a unei mașini de decontaminare chimică și nucleară, aparținând ISU, ne-a informat dr. Tiberiu Brădățan, coordonatorul acestei acțiuni speciale. Medicul urgentist a mai spus că vor fi și câteva demonstrații de resuscitare pe manechinele de resuscitare ale SMURD Suceava, iar pe parcursul manifestării participanții vor primi diverse informații despre echipamentele complexe ale SMURD și ISU. Evenimentul este organizat de Colegiul Medicilor Suceava, Colegiul Medicilor din România, Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași, Camera Județeană a Sindicatului Medicilor Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI