Poiana Stampei

Intervenție dificilă a pompierilor dorneni pentru stingerea unui incendiu de pădure

 

Un incendiu a izbucnit, joi după-amiază, într-o exploatare forestieră din zona Piciorul Zgârciului din comuna Poiana Stampei, iar în lipsa apei, pompierii militari din Vatra Dornei au intervenit pentru stingerea focului cu lopeți, drujbe și topoare. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, Dan Moroșanu, intervenția în zonă a fost dificilă, în condițiile în care exploatarea respectivă se află la 10 kilometri de mers pe jos, pompierii fiind ajutați să stingă focul și de muncitorii de la exploatare. Moroșanu a mai spus că aproximativ zece hectare de exploatare forestieră erau afectate de incendiu. Din cauză că în zonă bătea vântul au fost solicitate forțe suplimentare. El a mai adăugat că pompierii aflați în zilele libere au fost anunțați să fie pregătiți să intervină, dacă situația din teren o va impune.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI