I-au furat banii din carte

 

Vasile H., de 75 de ani, din Marginea, a anunțat poliția locală despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras din locuință 1050 euro. În urma cercetării la fața locului, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava, s-a stabilit că, sâmbătă, în intervalul orar 19-21.30, în timp ce partea vătămată, împreună cu soția, s-a deplasat la ferma lor de animale, aflată la o distanță de aproximativ 1 km de locuință, în zona ,,Toloacă”, persoane necunoscute, prin forțarea geamului de la anexa de locuit, au pătruns în interior, iar, de pe un scaun aflat în bucătărie, au sustras 1050 euro, ce se aflau într-o carte. S-au dispus măsuri pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI