Sala LPS, locația în care sucevenii își dispută de obicei partidele de acasă, are o capacitate de doar 400 de locuri, iar după regulamentul EHF, pentru suporterii echipei oaspete trebuiesc asigurate 200 de tichete. „În momentul acesta nu se poate juca în finală la Suceava. Regulamentul Federației Europene de Handbal spune că 10% din locurile sălii trebuie să le acordam oaspeților, iar din 2009 s-a adăugat precizarea că acest procent nu poate reprezenta mai puțin de 200 de locuri. Dacă adversarii noștri din finală știu că avem 400 de locuri în sală, vor cumpăra 200 de bilete și pentru 200 de oameni pe care să îi avem în sală, nu merită să jucăm la Suceava. În afară de asta, o finală de cupă europeană are o încărcătură emoțională proprie. Trebuie să le acordăm jucătorilor posibilitatea de a juca într-o sală cu mai multă lume pentru că afectivitatea este foarte importantă într-un asemenea moment”, a declarat Petru Ghervan. „Noi am luat în calcul trei săli, ar fi fost și a patra variantă – Bacăul, dar acolo, în afară de faptul că distanța este mai mare, nu știu dacă suporterii ar fi prezenți în același număr ca, de exemplu, la Botoșani. Au rămas în discuție sălile din Piatra Neamț, Roman și Botoșani. Romanul a venit în sprijinul nostru foarte repede. Atât primarul de acolo, cât și colegii de HCM Roman m-au sunat imediat și mi-au spus că suntem foarte bine primiți, cu orice facilități, ca să organizăm cât mai bine acest joc. La două-trei zile, cei din Botoșani ne-au spus că pot și ei să organizeze. Diferența dintre cele două săli este de 1.000 de locuri în favoarea Botoșaniului, plus că Botoșaniul se află la mai puțin de jumătate din distanța față de Roman. Vom face o vizită la Botoșani pentru a vedea la fața locului dacă sunt îndeplinite cerințele EHF. Deocamdată nu am dat un răspuns. Avem un sprijin declarat al celor de la Roman, din celelalte două parți nu avem încă un răspuns foarte ferm și nu știm nici condițiile exacte. După ce le vom avea, vom putea lua o decizie în cunoștință de cauză”.
Dacă se califică în finala Challenge Cup
În cazul în care CSU Suceava va merge în finala Cupei Challenge, partida de pe teren propriu se va disputa la Roman, Piatra Neamț sau Botoșani.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!




























Comentarii