La bogata listă de lucrări semnate de-a lungul timpului de profesorul Petru Bejinariu, recent s-a adăugat încă una intitulată Universitatea Populară „Ion Nistor”: cursurile de vară, edițiile I-XXIII (Ed. Septentrion, Rădăuți, 2012). Autorul și-a propus să reconstituie activitatea desfășurată de această instituție culturală de la înființare până în prezent.
Cititorul are mai întâi posibilitatea de a face cunoștință cu un succint, dar dens istoric al Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina (sub auspiciile căreia funcționează universitatea populară) de la a cărei înființare s-au împlinit 150 de ani. Sunt prezentate mai întâi personalitățile culturale din Bucovina ale căror demersuri au fost strâns legate de înființarea și de activitatea Societății: I.G. Sbiera, Mihai Zotta, Aron Pumnul, Dionisie Bejan, Ion I. Nistor și alții. Pentru a aprecia corect importanța celor întreprinse de acești oameni, trebuie spus că păstrarea caracterului național al provinciei aflate sub dominație străină, precum și dezvoltarea învățământului și a vieții culturale românești de aici au fost în bună măsură rezultatul activității desfășurate de ei în cadrul Societății. În existența Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina a intervenit o „pauză” determinată de dureroasele evenimente pentru țara noastră provocate de cel de-al Doilea Război Mondial prin pierderea, printre altele, a nordului acestei provincii, dar și prin instaurarea regimului comunist (care o vreme a interzis chiar pronunțarea cuvântului Bucovina). În tot acest interval, din inițiativa unor intelectuali, reprezentanți ai comunităților românești din străinătate, oameni care purtau în suflet și în memorie bogatele tradiții ale activității Societății din perioada interbelică, au fost organizate unele acțiuni culturale departe de țară. Numai astfel această societate culturală a continuat să existe timp de aproape jumătate de veac. Societatea a fost reactivată imediat după evenimentele din decembrie 1989 în urma congresului care a avut loc între 30 iunie și 2 iulie 1990 la Gălănești, context în care inginerul Mircea Irimescu a fost ales președinte al filialei Rădăuți. Erau de față unele dintre personalitățile emblematice ale culturii noastre care, în semn de respect și apreciere din partea celor prezenți, au fost desemnate ca președinți de onoare: Vladimir Trebici, Radu Grigorovici și Dimitrie Vatamaniuc. Printre alte decizii importante luate de noul comitet de conducere a fost și cea referitoare la înființarea, în cadrul Societății, a Universității Populare „Ion Nistor”, desemnându-l ca rector pe prof. Petru Bejinariu. A fost o opțiune inspirată, întrucât de atunci, de mai bine de douăzeci de ani, această instituție culturală a desfășurat o activitate demnă de tot respectul. Parcurgând paginile cărții, cititorul își poate forma o imagine clară și cuprinzătoare în această privință. Desigur, fără dăruirea sufletească exemplară de care rectorul a dat dovadă permanent și fără harul de conducător care știe să atragă oamenii cei mai reprezentativi, cei mai competenți, acest lucru nu ar fi fost posibil. Mai mult, din dorința de a asigura condițiile normale de desfășurare a activității universității, în calitate de deputat, Petru Bejinariu a solicitat chiar sprijinul material al Parlamentului: „Conduc o universitate populară în municipiul Rădăuți, care se află la ediția a noua a cursurilor și care trăiește prin efort propriu și participă la ea câte 80 de cursanți, din toată țara, timp de 10 zile iar lectorii sunt de la Academia Română, de la Universitatea «Ștefan cel Mare» Suceava, de la Universitatea din Bălți, de la Universitatea din Cernăuți, de la Universitatea din Iași. Întrebarea ar fi aceasta: este Ministerul Culturii în măsură să susțină măcar una din aceste ediții?” (p. 52) De asemenea, în vara anului 2005 el se adresa Departamentului Românilor de Pretutindeni din cadrul Guvernului României: „Vă propunem ca pentru ediția a XVII-a din anul 2006 să asigurați cheltuielile de transport, masă și cazare pentru zece intelectuali din regiunea Cernăuți, participanți la cursuri” (p. 239). După cum subliniază autorul lucrării, Universitatea Populară de la Gălănești este de fapt continuatoarea unor tradiții mai vechi reprezentate de cursurile de vară inițiate în Bucovina de George Tofan în 1913 (destinate, cu prioritate, învățătorilor bucovineni), după modelul celor organizate de Nicolae Iorga la Vălenii de Munte și la care, în timp, au participat mai mulți intelectuali bucovineni. Bineînțeles că, în noile condiții social-politice din țară și având în vedere nivelul intelectual al personalităților implicate, activitatea universității s-a ridicat la cote valorice superioare, fapt subliniat de acad. Dimitrie Vatamaniuc: „Cartea de față vine ca o mărturie a unei activități științifice și culturale remarcabile și de lungă durată. Ne întâlnim aici cu personalități care au ilustrat viața politică, științifică și culturală în cursul anilor în Bucovina” (p. 9). Cursurile de vară s-au desfășurat, de regulă, la sfârșitul lunii august și începutul lui septembrie, și au constat din conferințe, expuneri, activități practice, excursii etc. De exemplu, referindu-se la programul primei ediții, cea din 1990, Mircea Irimescu precizează: „Cursurile au alternat cu vizite de documentare la Bălinești, Arbore, Solca, Vicovu de Sus, încheindu-se cu excursie la Cernăuți, Storojineț și Hotin” (p. 64). Cum e și firesc, cea mai mare parte a lucrării este rezervată programelor, pe zile și pe ore, din cele XXIII de ediții ale cursurilor de vară care au avut loc până acum. Pentru fiecare în parte, cititorul află titlurile conferințelor prezentate și numele celor ce le-au susținut, precum și acțiunile aplicative la care au luat parte cei prezenți. După cum se poate vedea, printre conferențiari s-au aflat de fiecare dată nume de rezonanță ale culturii noastre din diferite centre universitare din țară, din nordul Bucovinei, din Basarabia, precum și intelectuali din județul nostru, buni specialiști în diverse domenii ale vieții culturale de pe aceste meleaguri. Pentru fiecare ediție în parte sunt reproduse apoi aprecierile participanților exprimate în diferite publicații locale sau centrale. Capitolul se încheie cu lista lectorilor, conferențiarilor și conducătorilor activităților de documentare, de unde cititorul află numele fiecăruia, profesia și numărul activităților desfășurate în cadrul universității populare în toți acești ani. Un capitol aparte e rezervat impresiilor mai multor intelectuali implicați într-o formă sau alta în organizarea și desfășurarea cursurilor universității populare. Nota comună a tuturor acestor mărturii este, pe de o parte, necesitatea practică a existenței instituției, iar pe de alta, importanța ei în stimularea vieții culturale din întreaga Bucovină, fiind „cea mai temeinică ofertă pentru viața culturală din Bucovina istorică”, după cum apreciază acad. Dimitrie Vatamaniuc (p. 216). Împlinirea celor 150 de ani de la înființarea Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina a fost marcată cum se cuvine de către filiala din Rădăuți. În afara unor studii și articole publicate de diverși autori pe această temă în cursul anului 2012, menționăm apariția vol. I al monografiei Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina (1862-2012). La 150 de ani. Istoric și realizări (Editura Septentrion, Rădăuți, 2012) semnată de președintele filialei. Lucrarea domnului Petru Bejinariu referitoare la Universitatea Populară „Ion Nistor” reprezintă, de asemenea, un omagiu adus renumitei Societăți culturale bucovinene. Scrisă cu talent și cu pasiune (așa cum sunt toate lucrările semnate de el), cartea se citește cu interes și cu plăcere. Prof. GH. GIURCĂ
Comentarii