Forestierii din ASFOR dau zvon de pagubă în afaceri

Membrii Asociației Forestierilor din România – sucursala Suceava, asociație ce reprezintă zeci de agenți economici din industria de exploatare și prelucrare primară a lemnului, s-au arătat îngrijorați de contextul economic în care au ajuns să-și desfășoare activitatea anului trecut, dar mai ales în primul trimestru al acestui an. Firmele de exploatare a lemnului, cel puțin cele membre în ASFOR, au început să aibă mari probleme legate de prețul materiei prime, de modul de desfășurare a licitațiilor, de faptul că din motive știute și neștiute prind rar sau nu mai prind deloc lucrări și nici licitații în unele ocoale silvice din județ, de faptul că prețurile pe servicii practicate de unii agenți economici, adevărate prețuri de dumping, nu au legătură cu realitatea economică, lipsa de transparență în obținerea unor informații legate de valorificarea lemnului, controale prea multe la agenții economici corecți și ocolirea de la control a celor care încalcă legea etc.
 

La Adunarea Generală anuală, desfășurată recent, vorbitorii au ajuns, printre altele, la concluzia că „afacerea de prelucrare a lemnului nu mai reprezintă un câștig, ci mai degrabă o pagubă”, după cum a declarat însuși ing. ec. Ciprian Muscă, președintele ASFOR Suceava. Concluzia a venit ca urmare a faptului că agenții economici de prelucrare primară a lemnului din județul Suceava, după un 2012 parcurs deja cu multe probleme din cauza fluctuației cursului de schimb valutar, au început anul acesta cu o mulțime de cheltuieli în plus. “Anul 2013 a debutat cu majorarea impozitelor cu 16%, instituirea impozitului de 3% pe venit, scumpiri la energie cu 10%, scumpirea asigurărilor auto și a carburanților și, nu în ultimul rând, instituirea de 0,5% pe venitul obținut de societățile comerciale care dețin atestat de exploatare”, a afirmat președintele Muscă. Buștean prea scump la licitație, cherestea prea ieftină în portul Constanța O nemulțumire majoră a membrilor ASOFOR este legată de lipsa de transparență a administratorilor privați de pădure, legată de modul de valorificare a masei lemnoase. O comparație între licitațiile principale pe picior din pădurile administrate de RNP – Romsilva, din anul 2012 și cea din 2013, dovedesc o creștere a prețului de pornire de la 82,1 lei/mc la 94,2 lei/mc și o scădere a prețului de adjudecare de la 182 lei/mc la 166 lei/mc. La drum auto, bușteanul de gater de rășinoase se cumpăra anul trecut cu o medie de 250-280 de lei/mc, pentru ca anul acesta 250 lei să devină preț de pornire la licitație, iar cel de adjudecare să urce până la 280 de lei/mc. În 2013, spun reprezentanții ASFOR, nici cheresteaua de rășinoase vândută de agenții economici în portul Constanța nu mai este o afacere cu câștig, prețul de achiziție al acestui produs scăzând deja de trei ori anul acesta, cu aproape 15 dolari/mc în total. “În acest moment cheresteaua de rășinoase la intern se vinde cu 450-550 lei/mc. În portul Constanța se vinde cu 175-185 dolari/mc. Dacă socotim că transportul Suceava – Constanța costă 70 lei/mc, iar bușteanul de rășinoase se cumpără la licitație cu 280-300 și chiar 320 de lei/mc, rezultă un randament la cherestea de circa 60%, ceea ce nu mai înseamnă câștig, ci pagubă”, a fost părerea președintelui ASFOR Suceava. Mai mult, marii procesatori au anunțat deja anul acesta scăderea prețului de achiziție la bușteanul de rășinoase, scăderea totală fiind de 36 lei/mc. La bușteanul de foioase, situația este și mai grea. În 2013 niciun procesator n-a cerut lemn de stejar, cândva un lemn de lux, foarte căutat. La fag, situația este cel puțin paradoxală. Lemnul de foc din această esență se valorifică mai bine decât cel de lucru, astfel că sutele de mii de gospodării care cumpără lemn de foc au devenit un concurent puternic pentru prelucrătorii de fag. O nemulțumire mare o reprezintă pentru membrii ASFOR și faptul că unii agenți economici prestează servicii forestiere la prețuri mai mici decât cele stabilite de “Ghidul orientativ de tarife de exploatare a lemnului” editat de asociație. Din date de bilanț ale Direcției Silvice Suceava rezultă că unii dintre agenții economici au oferit servicii la doar 32 lei/mc, în timp ce ghidul menționat stabilește ca preț corect între 40 și 50 de lei/mc. Neconcordanța dintre unele practici și realitatea economică din mediul exploatațiilor forestiere, faptul că lemnul brut e scump, iar produsul finit este ieftin, au trezit printre membrii ASFOR suspiciunea că unele firme de profil folosesc munca la negru și exploatează ilegal pădurile. “Aceste practici nu au alt final decât distrugerea mediului de afaceri, dispariția agenților economici legali, distrugerea pădurilor, slăbirea puterii comunităților locale și, nu în ultimul rând, prejudicierea bugetului de stat prin neplata taxelor și impozitelor”, a concluzionat președintele Ciprian Muscă, referindu-se la toate cele de mai sus. 983 de firme “pe lemn” din județul Suceava plătesc la stat doar pentru 4750 de angajați Conform statisticii Ministerului de Finanțe, în județul Suceava activează nu mai puțin de 983 de agenți economici specializați în exploatații forestiere și prelucrări primare ale masei lemnoase. 220 de firme fac parte din prima categorie, alte peste 700 taie și rindeluiesc lemn. 520 de agenți economici dețin atestate de exploatare, deci au treabă multă având posibilitatea să taie până la 10.000 mc din pădurile sucevene. Cu 983 de firme „pe lemn”, județul Suceava ocupă, onorant sau nu, locul 1 pe țară, la distanță de județul Harghita, ocupantul locului 2, care are de trei ori mai puține societăți comerciale cu același profil – 388. Cele 983 de firme locale au 4750 de angajați, dintre care numai 52 de membrii ASFOR, împreună cu „Egger” și „Holzindustrie Schweighofer” de la Rădăuți, plătesc jumătate, respectiv 2300 de angajați. O matematică simplă arată că restul de aproape 830 de firme din județul Suceava dețin conform capacității de exploatare cel puțin un TAF și un tractor U650 și reușesc să se descurce, în mod ciudat, cu un rest de 0,9 lucrători, peste cei doi care conduc utilajele obligatorii în exploatare. Cu această „forță” de muncă, în anul 2012, agenții economici au exploatat, prelucrat și comercializat un volum de peste 2,5 milioane mc de masă lemnoasă din păduri proprietate de stat, din păduri comunale, păduri proprietate privată și din terenurile cu vegetație din afara fondului forestier. ASFOR își dorește… La Adunarea Generală anuală a ASFOR, Sucursala Suceava, au participat nu numai membrii asociației, ci și Cătălin Nechifor, președintele CJ Suceava, Constantin Arion vicepreședinte ASFOR București, Adrian Airoaie din partea Direcției Silvice Suceava, Constantin Girigan, șeful ITRSV Suceava, Rareș Hrestiuc, șeful Ocolului Silvic „Silva Bucovine”, Petru Cotoară, șeful OS Ilișești. Nemulțumirile membrilor ASFOR, dar și o serie de alte probleme, au fost expuse în prezența oaspeților ce au luat cunoștință și de o serie mai lungă de solicitări ale agenților economici specializați în exploatarea forestieră și prelucrarea primară a lemnului. Printre acestea au fost enumerate: Menținerea vârstei de exploatare a arboretelui la 100 – 120 de ani, nu scăderea acesteia la 80 de ani, cum se aude deja. Reducerea intensității tăierilor în județul Suceava, pentru că munții sunt goi din cauză că s-au făcut exploatări exagerate. Accesul în continuare a agentului economic la resursa de masă lemnoasă. Facilități de la stat și pentru producătorii autohtoni, nu numai pentru investitorii străini. Renunțarea la contractarea masei lemnoase pe termen lung (10 ani). Revenirea la sistemul de licitație deschisă a masei lemnoase la drum auto. Numerotarea pieselor din loturile de masă lemnoasă constituită la drum auto.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI