În USL nu s-a întâmplat nimic…

Doar atât că unul dintre copreședinți i-a strecurat colegului și prietenului său în sân șarpele neîncrederii. E același șarpe care i-a împrăștiat pe prietenii politici din Convenția Democratică în 2000, pe colegii din Alianța DA în 2006, dar nu s-a atins de ARD pentru că întovărășiții umblau sub acoperire, nefiind nici prea prieteni, nici prea colegi, ci oameni nevoiași, adică fără voturi. Așa că alianța le-a dispărut în liniște prin disoluție.

 

Se zice că interesul poartă fesul, numai că aroganța nu este interes, ci meteahnă de caracter, iar lovitura dată USL de către dl Ponta nu înseamnă altceva decât o răbufnire de orgoliu. Ideea de calcul politic însă nu trebuie exclusă. Și-așa, de vreo câteva zile mai toți jurnaliștii și analiștii au devenit scenariști. Unii atât de talentați, că te și miri cum de nu i-au remarcat headhunters-ii de la Hollywood. Între calcul politic și aventură de doi bani Pentru că faptele sunt cele cunoscute de toată lumea, cele întoarse și pe față și pe dos de activiștii de partid și formatorii de opinii din presă și de la TV, calculul politic inițial ar putea să ne ajute să înțelegem mai bine ce s-a dorit și ce-a ieșit. Nu vom apăsa prea mult pe coarda încrederii deoarece instrumentelor politicii noastre coarda asta sensibilă le lipsește. Nu chiar cu desăvârșire. Mai întâi trebuie spus că așteptările noastre și ale celor ce citesc ziarele coincid de astă dată cu cele exprimate de CSM și de asociațiile profesional-sindicale ale judecătorilor și ale procurorilor. De zeci de ani milităm și în stradă, și în mass-media pentru separația constituțională, clară și definitivă celor trei puteri ale statului de drept, dar de tot atâția ani nu știu ce se întâmplă, că, exact când trebuie atins acest obiectiv, apare un lider tare și arogant care ne întoarce în punctul de plecare. Ce s-a dorit? Ce au dorit împricinații, recte dnii Băsescu și Ponta? Întrucât nici Președintele, nici Prim-Ministrul nu pot fi bănuiți că au dorințe împotriva legii și a intereselor propriului popor, politicienii Băsescu și Ponta au dorit ca Procurorul General al României, Șeful Direcției Naționale Anticorupție și ceilalți șefi și șefuleți ai Ministerului Public să fie oamenii lor, nu ai Republicii. Dacă nu cumva ei sunt Republica. Deși în Constituția încă valabilă scrie altceva la art. 131 (1)… că procurorii „reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor”. Ale tuturor. Pentru că majoritatea cetățenilor nu au a face cu procurorii, nu știu dacă îi apără sau nu. Se vede treaba că e vorba de alții, de cei cu dosare în instanțe. Cum au ajuns oamenii cu dosare în politică și ne fac legi și ne pun șefi ici și colo? Exceptând prezumția de nevinovăție, au ajuns prin noi înșine, adică prin votul nostru dat în necunoștință de cauză și din neînvățătură de minte. Și ce-a ieșit? Așadar ce-a ieșit după propunerile intempestive, dar asumate, ale dlui Ponta? O mare harababură, o frământare politică inutilă și fără sens, unul din multele acte politice controversate care ne țin în loc de 23 ani. Urmate de o frustrare publică generală și urâtă care poate lua cine știe ce forme: o mare formațiune politică, USL, și o majoritate parlamentară supraponderală își dovedesc șubrezenia, deși mulțimi de alegători, peste 70 de procente, încă așteaptă să li se înfăptuiască promisiunile electorale. După așa o tărășenie, un important lider politic și cel mai mare partid românesc își lasă la vedere dedesubturile, pe care le-am mai văzut ultima oară în primele 9 luni din 2009. Au din fericire destui specialiști care să calculeze că aventura numirilor forțoase de la vârful parchetelor le va aduce un imens deficit de imagine și pierderi la viitoarele alegeri. Pierderi de electorat captiv, dar decepționat și care n-au unde se contabiliza în altă parte decât la PNL și PC. Mană cerească pentru Crin Antonescu la viitoarele alegeri prezidențiale. Cică niște prădători… Pentru că „prădătorii” (cf. Mungiu-Pippidi) au fost până acum mai tari decât toți alegătorii la un loc, politicienii, activiștii lor din presă nici nu mai amintesc de stat de drept, de admiterea în Schengen, și pe bună dreptate. Sunt obiective care seamănă tot mai mult cu fata morgana: cu cât îți par mai apropiate, cu atât se îndepărtează. De aceea fenomenul se numește în limba română cu una din cele mai frumoase metafore „apa morților”.