Dolheștii Mici

Ansamblul de cântece și dansuri „Străjerii”

 

Așezat ca-ntr-o tipsie, învecinat cu satele Dolheștii Mari (V), Vămeni (E), Corni (N) și Valea Poienii (S), mărginit de o parte și de alta de dealuri, continuate de înălțimi acoperite de păduri de fag, stejar, ulm, paltin, care formează un bogat bazin forestier, semănat în lungul Șomuzului Mare, pe un platou, satul Dolheștii Mici îmbrățișează o perioadă de 185 de ani, din momentul apariției primelor locuințe, din 1828. În dreapta platoului prelungit se bifurcă de o parte și de alta a satului ulițele, de o parte în Podișor, iar de alta la Blănărești, încărcate de istorie. Multe s-au întâmplat în acest interval de timp pe teritoriul localității, multe lacrimi de durere au curs. Dar cei care au venit pe acest pământ și-au ridicat gospodării frumoase, s-au organizat într-o comunitate închegată, în hotarele fixate, au înțesat Șomuzul cu pive de prelucrat sumane, au crescut animale, au dezvoltat industria casnică, un rol însemnat jucând Biserica „Sfântul Nicolae”, ridicată între 1830-1833, și școala. În zile de sărbătoare, îmbrăcați în costume populare locale, oamenii s-au înfrățit în cântec și joc. Generații după generații au preluat ștafeta, astfel că dansurile, cântecele, obiceiurile s-au transmis până în zilele noastre, dovadă fiind și ansamblul de cântece și dansuri „Străjerii”, care dă glas cântecelor locale și cu mândrie păstrează portul popular. Jocurile populare ale artiștilor amatori din Dolheștii Mici tresaltă când năvalnic și răscolitor ca apa Șomuzului Mare, când duios și domol ca susurul pârâiașelor de la Blănărești sau Podișor. Doinele, baladele, cântecele, bocetele, care au înfruntat veacurile, au ajuns până în zilele noastre, fiind așadar dăruite cu noblețe localnicilor de „Străjeri”, prin impecabile interpretări artistice. Cântecele, jocurile, datinile, tradițiile și portul local constituie totodată un fond documentar, bogat, inedit și valoros. Conținutul unor cântece precum „Cumătriță, fă!”, „Bate murgu’ din picior”, „Arde-o focu viață”, „Foaie verde de mohor”, „Pădure verde pădure” – relevă povești ale locului. Ansamblul a obținut locul I la Festivalul „Comori de suflet românesc”, la Bogdănești, Cornu Luncii, Mălini, la faza finală Suceava – locul I, iar locul II la festivalul internațional de folclor de la Câmpulung Moldovenesc, unde au participat 7 țări. Ansamblul are în componență grupuri de colindători, urători, jocul caprei, formație de căiuți, dansatori cu măști, ursari etc. Formația de dansatori, interpretând „Ciobănașul”, „Bătuta”, „Sârba”, „Hora”, infuzează optimism, energie, gust pentru frumos… Jocul popular din Dolheștii Mici, fiind un dans de colectivitate, cu execuție unitară a mișcărilor, este plin de viață. Sunt de asemenea prezente jocurile legate de ritualul nunții, cu melodii și strigături specifice care însoțesc desfășurarea petrecerii. Jocurile tradiționale legate de sărbătoarea Anului Nou cuprind „Jocul căiuților”, „Jocul caprei”, „Jocul urșilor”, „Jocul moșnegilor”, „Jieneasca” etc. Costumele tradiționale se disting prin ornamentații într-o notă sobră. Păstrător al unor nesecate comori de frumuseți, de datini și obiceiuri, de tradiții, ansamblul de cântece și jocuri „Străjerii” din Dolheștii Mici dăruiește spectatorilor, cu multă noblețe și generozitate, crâmpeie din gândirea și simțirea celor care le-au creat, spre veșnica lor păstrare.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI