Modele

Nu este nici idee fixă, nici reminiscență a cursului de teorie a presei, dar rolul acesteia în formarea, în educarea beneficiarului ei este, sunt convins, mare. El este astăzi ignorat, disprețuit, repudiat chiar, dar reperul moral pe care-l propune cititorului/privitorului/ascultătorului se insinuează în conștiința acestuia și raportarea la rezolvarea propusă de acesta diferitelor provocări ale vieții devine adesea incontestabilă. O lume fără soluții apelează la soluțiile altora, induse în conștiința ei de ce a citit/văzut/auzit de la alții, iar dacă modelele sunt rele, rele vor fi și rezolvările.
 

Dumitru TEODORESCU

Și când acest comportament nerațional până la un punct mai este dublat și de uzul așa-zisului drept al individului de a acționa exclusiv conform propriilor convingeri, fără raportare la normele comunității, consecințele faptelor sale pot fi catastrofale. Din păcate, avem prea multe exemple ca să nu jinduim, cei ce le-am cunoscut, după vremuri în care mulți răi, știind ce pedepse îi așteaptă, se gândeau de două ori înainte de a face rău. Pentru cei mai tineri s-ar putea ca aceste rânduri să fie nedumeritoare. Spre binele lor, din foarte multe motive, ei n-au trăit în acea realitate. S-ar putea însă să fie de acord cu o asemenea abordare a lucrurilor dacă acceptă un principiu filosofic larg clamat astăzi – libertatea mea nu trebuie să o limiteze pe a celuilalt –, dar în aceeași măsură disprețuit. Este însă interesant că tema aceasta începe să se impună nu doar în dezbaterile moraliștilor, ci și instituțional. Căci ce altceva semnifică teza Consiliului Național al Audiovizualului, larg difuzată în ultima vreme, potrivit căreia „interesul public (este) mai presus de gustul publicului”? Sigur că a condamna preacurvia în timp ce gândul îți zboară la bucuriile din patul femeii ușoare este fățărnicie. Dar a condamna din perspectiva soțului sau a tatălui astfel de femei, în general a omului care acceptă normele din convingere și nu pentru că i se impun, este deja un gest determinat de raționalitatea omului care se străduiește să se ridice deasupra instinctului animalic. (Deși animalele sunt deseori mai înțelepte…) Așadar, mulți dintre noi nefiind atât de înțelepți pe cât larga libertate de astăzi ne consideră, avem în continuare nevoie și de bune modele. Că de cele rele e plină lumea. Presa, în cazul nostru.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: